Sergio Pininfarina, cel mai faimos designer de automobile din istorie, cel care a conceput modelele unor firme de lux, precum Ferrari sau Maserati, a murit la locuinţa sa din Torino, la vârsta de 85 de ani. Anunţul a fost făcut de un purtător de cuvânt al Ferrari, companie în conducerea căreia Pininfarina se afla de mai mulţi ani.
Sergio Pininfarina a fost fiul lui Battista Farina, fiul fondatorului Carrozzeria Pinin Farina, iar numele de familie a fost schimbat din Farina în Pininfarina prin decret prezidenţial, în 1961, pentru a se potrivi cât mai bine cu numele companiei. În cele patru decenii scurse de atunci, el şi-a pus amprenta pe design-ul unor modele celebre de maşini, precum Ferrari Testarossa, Fiat 124 Sport Spider, Alfa Romeo Spider sau Peugeot 406 Coupe. Ultima apariţie publică a lui Sergio Pininfarina a avut loc în martie 2008, când a fost introdus în „European Automotive Hall of Fame”. În acelaşi an, cinci luni mai târziu, avea să moară într-un accident de motocicletă fiul său, Andrea (51 ani), cel pe care îl lăsase din 2006 să conducă firma.
Pe 23 septembrie 2005, Sergio Pininfarina fusese numit senator pe viaţă de preşedintele Republicii Italiene, Carlo Azeglio Ciampi.