Destinul încercat al Elenei. 15.000 de euro, preţul operaţiei care o ţine lângă fiul ei: „De ce Dumnezeu mi-a dat mie să duc o asemenea povară?”

Avem noi românii o vorbă: Un necaz nu vine niciodată singur. Este și cazul Elenei. O mamă greu încercată de soartă, din Piatra Neamț.
Alina Costache
23 aug. 2023, 16:35
Destinul încercat al Elenei. 15.000 de euro, preţul operaţiei care o ţine lângă fiul ei:

Elena are nevoie urgentă de ajutor. „Mi-am văzut mai întâi copilul la un pas de moarte, imobilizat la pat, apoi am primit verdictul: cancer. Îmi amintesc și acum fața doamnei de la imagistică. M-a privit în ochi și mi-a răspuns așa: Cancerul e cancer, nu e bun sau rău. Nu-mi venea să cred ce îmi aud urechile… Nu puteam crede că mi se întâmplă tocmai mie. Mai ales după ce timp de trei ani trăisem o altă tragedie. Copilul meu a căzut de pe o schelă, de la 14 metri înălțime, în timp ce construia o hală industrială în Dej. Luni de zile am stat cu el prin spitale, a fost supus la nu mai puțin de 8 intervenții chirurgicale. O perioadă a fost imobilizat la pat. Acum se poate deplasa singur, însă doar pe distanțe mici. În ziua în care am schimbat o dramă cu alta am plâns, am urlat încercând sa înțeleg de ce Dumnezeu mi-a dat din nou mie să duc o asemenea povară,” ne-a mărturisit Elena cu vocea tremurândă.

Povestea dirijorului Daniel Jinga. Mama sa s-a sacrificat pentru cariera lui: „N-am simţit privaţiunile datorită muncii ei din străinătate”

Astfel, universul unei mame a fost zguduit din nou din temelii. Deși a fost încurajată de medici, care i-au explicat că în acest moment există tratament pentru afecțiunea de care suferă, analizele de laborator arătau tot mai rău.

„Am început de urgență chimioterapia. Fac naveta de la Piatra Neamț la București. Trebuie să plec la 12 noaptea, ca să ajung la 7 la spital pentru tratament. Este foarte greu, iar simptomele post-chimioterapie sunt îngrozitoare. Nu pot descrie starea de rău pe care o simt. Mă ține pe picioare doar chipul fiului meu, încurajările lui și îngrijorarea pe care i-o văd în priviri. Trebuie să îi demonstrez de sunt puternică!”
Pe lângă provocările emoționale, Elena trebuie să facă față și celor financiare. După mai multe ședințe de chimioterapie, Elena trebuie supusă unei operații de extirpare a ambilor sâni. Intervenția va fi făcută la Spitalul Memorial din București. Suma necesară, în valoare de 15.000 euro, reprezintă o povară suplimentară pentru Elena.

Povestea care a cutremurat România! Adolescenta nevăzătoare și paralizată care a întrecut orice așteptare! Alexandra a reușit să ia o notă uriașă la Bacalaureat

„Gândul că nu-s bani și nu poți să te cauți m-a făcut să clachez în repetate rânduri. Dacă în ultimii ani eu eram cea care îl încurajam pe el să nu renunțe, să mai facă un pas cu cadrul metalic și încă unul, acum fiul meu e cel care mă susține moral. Rolurile s-au inversat, el mă încurajează să continui lupta și nu am de gând să îl dezamăgesc.”

„15.000 de euro. Această sumă reprezintă șansa Elenei de a fi din nou alături de fiul meu, de a îi vedea zâmbetul în fiecare zi. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” o aduce mai aproape de vindecare, de viitorul pe care își dorește să-l aibă alături de familie și de toți cei dragi ei. Cancerul nu trebuie să fie un epilog, ci poate să rămână doar o tristă amintire. Depinde și de noi să schimbăm povestea de viață a Elenei. Donează și tu!” – Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/elena-berea/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Elena Berea!

DailyBusiness
Secretul neștiut când faci curățenie. Cum poți transforma baia cu pasta de dinți!
Spynews
David Pușcaș, apariție îngrijorătoare pe Internet! S-a afișat plângând în hohote și abia a mai putut să vorbească: ”Singura mea salvare” | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vreme surprinzătoare de Florii și Paște în București și în celelalte orașe din România. Unde va ninge
Capital.ro
Călin Georgescu spune adio României. A venit verdictul definitiv: Cu el s-a terminat
Playtech.ro
Ce se întâmplă la vânzarea unei locuințe moștenite. Se schimbă legea, proprietarii scapă de o taxă
DailyBusiness
Regretele bărbaților care divorțează. Ce îi frământă cu adevărat și ce învață din experiență
Adevarul
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Warren Buffett: Nu mai am nevoie de bani
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Alertă de ultimă oră în România! Meteorlogii au emis cod galben de vreme rea. Urmează patru zile cu ploi și vânt puternic
Spynews
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns
Evz.ro
Medicii și profesorii își pierd joburile. Multe alte meserii dispar
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
kanald.ro
Data la care vor fi distribuite ajutoarele pentru pensionari, în valoare de 400 de lei. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Cancan.ro
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublă pentru românii care stau la bloc. Se aplică de marti, 1 aprilie. Vor plăti obligatoriu 720 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
stirilekanald.ro
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante: "A păzit-o, a luat-o cu mașina și pe urmă..."
Cele mai populare sloturi cu jackpot din 2025
MediaFlux
Creștere cu 22,6% a tuturor pensiilor. Românii care primesc cele mai mari sume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Veste bună pentru pensionarii cu venituri mici: vin banii!