Sportivii din vremea comunismului aveau un potențial fantastic de a pune România pe buzele tuturor, aşadar erau urmăriţi de securitate pas cu pas. Suspiciuni au existat tot timpul, însă acum există confirmări, odată cu desecretizarea dosarului „Problema Sport”.
Printre cei filați s-a aflat, desigur, și Ilie Năstase, unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973 cu 83 de titluri câștigate. Năstase a avut mai multe capitole scrise de securiști în dosarele care ajungeau într-un final pe masa lui Ceaușescu.
„Ei aveau obiceiul să racoleze și dintre sportivi. Toți sportivii de la Dinamo, indiferent de sportul practicat, erau racolați, pentru că ei stăteau între sportivi. Știu și nume, dar nu vreau să le dau. Și atunci era mai ușor pentru ei să afle ce gândește sportivul.
La mine era greu că eu mai înjuram pe arbitru, mai înjuram pe ăla, pe cine mai trebuia să înjur eu atunci, mă lăsau mai în pace, dar vreau să vă spun că și Ceaușescu era filat, ca să știți. Deci, Securitatea nu era Ceaușescu, erau ei. Care sunt și astăzi, dar s-au schimbat din Securitate au devenit Serviciul Român de Informații.
Pe cine spionează ei? Pe români. De ce nu-i spionează pe străini? Ce au cu românii?”, a spus Ilie Năstase, conform Antena 3.
Întrebat dacă și-a citit dosarele, după ce au fost desecretizate, și dacă a aflat vreun nume care l-ar fi turnat la Securitate, marele sportiv a răspuns:
„Nu! Și de asta nici nu am dorit să le văd, că dacă aflam că vreun prieten de-al meu a dat despre mine informații atunci nu mai dormeam noaptea și muream mai repede”, a precizat fostul tenismen.
Scriitorul Stejarel Olaru scoate la lumină, dupa mai bine de 40 de ani, rapoarte cutremuratoare ale Securității. Într-un dosar numit de securişti „Problema Sport”.
„Telefoanele erau interceptate, uneori erau și microfoane ambientale montate în casă. Sub multe aspecte este redată această urmărire. Fotografii doar trei patru din timpul unui filaj din 1978, dar sunt documente în care se menționează că s-au făcut fotografii, dar acesteau au dispărut de la dosar.”, povestește scriitorul.
Securitatea nu avea scrupule. Aparatul de supraveghere al regimului comunist nu făcea diferența între nişte spioni și nişte copile de 14 ani.
Filajul era permanent, iar tovarășul Nicolae Ceaușescu știa fiecare mișcare pe care gimnaştii o făceau. Cei care acceptau rolul de informatori erau fie șantajați, fie urmăreau beneficii materiale. În jurul lor se țesea o pânză de păianjen din care era imposibil să scape.
„Era un profil psihologic anume care era punctat și securitatea știa către cine să se îndrepte.”, povestește Stejărel Olaru.
Nimeni nu știa cine erau vocile care turnau la Securitate. Numai în echipa care i-a însoţit pe sportivi în competiţiile internaţionale erau de fiecare dată cel puţin cinci agenți de securitate. Scopul lor era clar: să se asigure că toate valorile sportive ale României se vor întoarce în mică țară comunistă și nu vor fi atrase de mirajul străînătății.
„Nicolae și Elena Ceaușescu doreau să fie informați cu tot ce se întâmplă acolo. Deci factorul politic dorea aceste informații care veneau prin intermediul unor rapoarte.”
Sunt zeci de mii de rapoarte ale Securității, care descriu fiecare mișcare a sportivilor de top din România comunistă, cei care reuşeau în concursuri, să uimească o lume întreagă. Notele informatorilor erau luate în serios doar când puneau în pericol titlurile, nu campionii. Cât timp veneau medaliile, toată lumea închidea ochii.
Notele informative ale tuturor sportivilor se aflau într-un mare dosar care se numește „Problema Sport”. Fiecare volum care 6-700 de file, în care sunt abordate toate disiciplinele sportive.
În drumul spre glorie, sportivii de aur au trecut prin iad. Singuri, disperaţi, batjocoriţi, dar mereu hotărâţi să scrie istorie.