„Probele ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru a reţine existenţa suspiciunii rezonabile că inculpatul P.M. este autorul faptelor care a dus la decesul victimelor F.A. şi O.A.”, susţin judecătorii, potrivit presasm.ro.
„În fapt, s-a reţinut că în data de 10.12.2019, în jurul orelor 16,18, numitul O.G., domiciliat în … a sesizat prin SNUAU 112 faptul că în imobilul cu nr. 172 din loc. Bârsăul de Sus, jud. Satu Mare se află două persoane de sex feminin decedate.
Citeşte şi Noi detalii despre crima din Satu Mare. Monstrul a fost prins cu ajutorul unui câine
În urma cercetării locului faptei au fost identificate cadavrele numitelor F.A. O.A. care prezentau multiple lovituri la nivelul capului, cadavrele se aflau într-un hol îngust ce ducea spre etajul locuinţei (mansardă) cu capetele orientate spre colţul stâng al peretelui exterior pe care se afla un geam întredeschis. La faţa locului a fost găsită arma crimei, sub cadavrele victimelor, respectiv un ciocan de dimensiuni mici, având baza de 2 cm., iar coada acestuia a fost găsită într-o cutie de carton aflată lângă cadavrele victimelor.
În urma cercetărilor s-a constatat că, în data de 10.12.2019 numitul P.M. a pătruns, printr-o modalitate care încă nu a fost stabilită, în locuinţa victimei F.A., i-a aplicat acesteia şi victimei O.A. multiple lovituri în zona capului cu un ciocan, după care a sustras de la faţa locului suma de 3.300 euro şi suma de 900 de lei”.