Detalii ŞOCANTE ies la iveală în cazul fetiţei decedate după o injecţie. Părinţii povestesc ce s-a întâmplat

Detalii şocante în cazul anchetei de la spitalul din Huşi, acolo unde o fetiţă de 4 ani a murit după o injecţie cu ampicilină, făcută fără analize în prealabil. Bunicul copilei spune că a fost obligat de o infirmieră să transporte chiar el la morgă cadavrul nepoatei, deși acest lucru ar fi trebuit făcut de angajații spitalului. Astăzi la spital începe şi un control al Ministerului Sănătăţii.
Filip Stan
13 oct. 2014, 09:04
Detalii ŞOCANTE ies la iveală în cazul fetiţei decedate după o injecţie. Părinţii povestesc ce s-a întâmplat

O familie din satul vasluian Plopi acuză cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huşi pentru decesul fetiţei lor în vârstă de patru ani, căreia i s-a administrat tratament antibiotic fără să fi fost testată în prealabil. Rudele povestesc că micuţa s-a simţit rău, a primit sirop pentru febră, dar fiindcă starea ei nu s-a ameliorat, familia a decis să cheme o ambulanţă.

„Am ajuns la salvare. Ne-a întrebat asistenta de când îi e rău. I-am zis că de seara de la ora 8, respira mai greu şi o durea gâtul. I-am luat temperatura acasă, avea 39. Am ajuns la spital, ne-a luat o asistentă, i-a luat temperatura, avea 39. Imediat au pus-o în perfuzii, i-au făcut injecţie în venă cu ampicilină fără să o testeze sau să o consulte la plămâni. Am zis că ştiu ce fac, că sunt medici, că nu pot să îi comand eu. A început să se învineţească şi în momentul ăla am început să strig să nu lase fetiţa. Am sperat că o vor aduce la viaţă. Am întrebat-o pe doamna doctor cum este, dacă sunt speranţe să-şi revină. Dădeau din umeri şi mergeau cu capul în pământ şi nu spuneau nimic”, a declarat bunica fetei, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Doctoriţa care este acuzată de moartea fetiţei de 4 ani şi-a luat concediu medical

Conducerea Spitalului Municipal Huşi a demarat o anchetă în acest caz. După această anchetă s-a stabilit ca infirmiera care trebuia să transporte cadavrul copilei la mortă a fost sancţionată cu oprirea a 10 % din salariu pe o perioadă de două luni. Decizia i-a revoltat pe părinţi care spun că infirmiera le-a aruncat un cearceaf în braţe şi le-a spus să-şi ducă singuri fata la morgă.

Astăzi, 13 octombrie, o comisie mixtă din care face parte şi un reprezentat al Ministerului Sănătaţii va cerceta împrejurările în care s-a produs moartea fetei şi dacă cineva se face vinovat de asta.

„Este ceva dureros şi pentru familie, şi pentru noi. Doamna doctor de la pediatrie nu este om. Este foarte dureros să îţi moară un pacient. Fetiţa a venit în jurul orei 2 noaptea în stare gravă, cu insuficienţă respiratorie acută şi laringită. I s-a făcut tratament de urgenţă şi a intrat în stop cardio-respirator. I s-au făcut manevre de resuscitare. A fost chemat medicul de la urgenţă. Toată lumea a fost prezentă acolo. Copilul nu a fost testat pentru antibiotic, dar cazul a fost grav, pur şi simplu nu a fost timp”, a declarat dr. Emad Wassouf, director medical la Spitalul Municipal Huşi.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului a demarat, la rândul său, cercetări în acest caz.

„Poliţiştii de la Poliţia municipiului Huşi au demarat cercetări în legătură cu decesul fetiţei. A fost dispusă necropsia la Serviciul de Medicină Legală Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Acuzaţii grave au fost şi într-un spital din Sibiu. Un bebeluş de doar două luni a murit în spital, iar părinţii susţin că micuţul nu a fost bine tratat după ce ar fi luat o infecţie intraspitalicească, informează România TV. Medicii spun însă că băieţelul se născuse cu mai multe malformaţii care i-au fost fatale.

Cel mai răsunător caz, în Iaşi

Doi tineri din Iaşi au mers la maternitate, nerabdatori sa-si stranga copilul in brate. Nici prin cap nu le-a trecut ca vor trece printr-un cosmar care a lasat urme adanci asupra lor. Constantin Ciobanu sta zilnic ore intregi langa sotia sa Ioana care nu isi poate reveni dupa ce medicii i-au lasat copilul sa moara. Noua luni de zile medicii au asigurat-o ca va naste un copil sanatos si nu exista nici macar cea mai mica indoiala. Noua luni Ioana a urmat cu strictete toate indicatiile medicului care a monitorizat sarcina si a facut absolut toate testele si analizele necesare. La varsta de 26 ani urma sa devina pentru prima data mama.

Luni, 8 septembrie, Ioana impreuna cu sotul au venit la maternitatea Elena Doamna din Iasi, pentru ultimul consult. Sarcina era la termen si putea naste in orice moment. Timp de noua luni sarcina a fost monitorizata de dr. Simona Niculescu din maternitate, dar toate consultatiile au avut loc la cabinetul privat, unde ecografiile le mai facea si medicul rezident Burniche. Abia in maternitate sotul Ioanei a aflat ca medicul este rezident in anul intai. Luni dimineata, in triaj, consultatia si ecografia au fost facute de dr. Burniche care i-a asigurat ca fatul este bine si are o dilatatie de 3 centimetri. La ora 10.00 sotul a sunat-o pe dr. Simona Niculescu si a intrebat-o daca este bine sa o interneze pe Ioana, primind raspuns afirmativ.

„Doamna dr. Niculescu mi-a spus ca este libera, dar la orice ora din zi si din noapte vine sa o asiste pe Ioana la nastere. Ne-am dorit ca nasterea sa fie naturala si din cauza ca nu ne permiteam sa platim operatia de cezariana, intre 1.200 si 4.000 lei, sume care se vehiculau in spital. Am stat cu sotia in spital pana seara, in jur de ora 20.00, dupa care am plecat acasa”, a spus Constantin Ciobanu.

In jurul orei 23.00, Constantin a sunat-o pe Ioana sa vada cum se simte. „Sotia mi-a spus ca i s-a rupt apa si urmeaza sa nasca”, a spus sotul. Spre dimineata, in jurul orei 3.00, Constantin Ciobanu si-a sunat, din nou, sotia, crezand ca a nascut si vroia sa afle daca se simte bine.

„Sotia era agitata, speriata, nu am vazut-o niciodata asa in cei 7 ani de cand ne cunoastem, spunandu-mi ca trebuie sa i se faca cezariana si copilul moare. Ea este asistent medical generalist si isi dadea seama ce se intampla. Am venit cu un prieten imediat la maternitate. Am rugat paznicul sa ma insoteasca si m-am dus in salon. Sotia nu era acolo. Nu era nimeni pe holuri, triajul era incuiat, am incercat sa gasesc medicul de garda, dar mi-au atras atentia gemetele sotiei si soneria telefonului ei. Am mers spre acea incapere care era sala de travaliu si inauntru era o infirmiera care statea langa ea. Am rugat-o sa-mi spuna unde este medicul de garda, dar nu mi-a raspuns. Am iesit si am mers in continuare sa caut medicul de garda, vreo asistenta medicala, dar nu am gasit pe nimeni”, a povestit tânărul din Iaşi.

Disperat ca nu gaseste niciun medic in spital care sa-i ajute sotia, sotul a cerut ajutor la serviciul 112, dar cel care i-a raspuns nu a crezut ca intr-un spital nu este medic de garda. La ora 5.00 si-a sunat cumatra si a rugat-o sa vina la maternitate sa le fie alaturi. Intre timp a zarit pe unul dintre holuri o asistenta medicala care a intrat in sala de travaliu.

„Nu am gasit medicul de garda nicaieri. Cand am coborat la ora 6.30 sa-i platesc taxiul cumetrei, a intrat un taxi pana in spatele triajului din care a coborat o doamna cu o coronita pe cap si a intrat in spital. Mi-a atras atentia coronita pentru ca pe acea doamna am vazut-o in triaj, la internare. Am aflat mai tarziu ca era dr. Doina Iancu care trebuia sa fie de garda. Luni, 8 septembrie, de garda la Maternitatea Elena Doamna erau medicii Doina Iancu si Daniela Badoi.

La ora 6.50, dupa ce a vazut-o pe Ioana, medicul anestezist a solicitat sa fie dusa de urgenta in sala de operatie.

„Au lasat-o sa se chinuie 7 ore. Apoi, la ora 7.30 sotia a fost scoasa din sala de operatie si m-a intrebat ce face fetita noastra. I-am spus ca bine, dar dupa cateva secunde o voce de femeie din spatele meu a strigat: «copilul e mort». Am crezut ca mi se rup picioarele sau o iau razna. Operatia de cezariana a fost facuta de o doamna doctor Sargu. Nu stiu cine este. Poate era moarta si sotia daca nu intervenea medicul anestezist”, a declarat sotul Ioanei.

Constantin Ciobanu a depus o plangere la Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi impotriva Maternitatii Elena Doamna pentru ucidere din culpa, urmand ca o reclamatie sa fie depusa si la Colegiul Medicilor si Directia de Sanatate Publica Iasi.

„Doctorita Niculescu Simona nu ne-a mai raspuns la telefon de luni dimineata, de cand am vorbit la telefon, in triaj, la internare. Vreau sa-mi raspunda medicii cum a fost posibil sa vin cu sotia la maternitate cu un copil sanatos si sa plec acasa cu el mort. Dorim ca medicii care se fac vinovati sa fie pedepsiti. Vreau sa aflu adevarul. Sotia mea este daramata psihic, are nevoie de psiholog. La medicina legala ni s-a spus ca fetita era moarta din uter. Deocamdata asteptam sa se finalizeze cercetarile, sa obtinem documentele de la medicina legala pentru a merge mai departe. In luna august, sotia a fost diagnosticata cu un diabet gestational, care a fost monitorizat zilnic de medicul diabetolog. A urmat doar o dieta si medicul era multumit de cum evolueaza. Toti medicii ne-au asigurat ca avem un copil sanatos si apoi intervine decesul in timp ce sotia era monitorizata in maternitate. Unde era medicul de garda din noaptea de luni? „, a declarat Constantin.

Medicul Burniche a refuzat sa dea orice declaratie. La numarul de telefon al doctorului Simona Niculescu a raspuns tot medicul rezident Burniche care a spus ca nu stie ce s-a intamplat dupa consultatia din triaj.

„Eu am scris totul in foaia de observatie. Dupa ce am vazut pacienta in triaj, nu stiu ce s-a intamplat. Da, sunt medic rezident, dar nu mai am ce discuta cu dumneavoastra”, a spus dr. Burniche. Medicul care era de garda luni si trebuia sa se afle in spital, Doina Iancu, a refuzat sa dea detalii vizavi de acest caz. „Ei nu spun adevarul. Pana nu apare certificatul medico-legal, nu avem ce discuta”, a declarat dr. Doina Iancu.

DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a rupt tăcerea despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! A spus totul despre testament
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care vor avea 2 săptămâni de poveste. Le iese norocul în cale, veștile sunt foarte bune
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizia venită marți, 19 Noiembrie
Playtech.ro
Cine pe cine a sunat: Ciolacu a vorbit la telefon cu Trump și...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a bătut-o crunt
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Carmen Grebenișan a recunoscut că a fost înșelată de fostul soț, Alex Militaru. Motivul pentru care a încercat să își salveze căsnicia după infidelitate
Spynews
Elwira Petre le-a pregătit o surpriză de proporții fetițelor ei! Soția lui Mihai Petre le-a pregătit un cadou pe care l-a ținut în casă 16 ani: ”Mi s-a părut superbă” | FOTO
Evz.ro
Raționalizarea pâinii. Primul oraș care i s-a opus lui Ceaușescu. S-a tras cu arme automate
Ego.ro
Scandal monstru între femei, după moartea lui Prigoană! ”Sunteți macabră! O semidoctă!”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să coste un gyros! Iată cât costă intrarea la Liftul lui Moș Crăciun
Cancan.ro
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul verifică banii românilor! Riscă pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
StirileBZI
Bărbații vor putea avea permis de conducere doar după 26 de ani! Proiectul de lege a stârnit multe discuții
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
Forțele de ordine mobilizate pentru alegerile din România: măsuri fără precedent
MediaFlux
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Google a desemnat cele mai bune jocuri și aplicații din 2024, pe Android