Clienţii care migrează din sistem reglementat spre piaţa concurenţială trebuie să ştie un lucru: în cazul în care noul furnizor dă faliment, ei vor fi automat preluaţi de furnizorul de ultimă înstanţă din zonă (FUI- Enel, E.ON, CEZ şi Electrica), dar vor plăti preţuri mai mari la energie, după cum scrie e-nergia.ro.
Clienţii nu vor rămâne nicio clipă fără curent, dar odată ce au ieşit din sistem reglementat nu se mai pot întoarce la el, iar preluarea, în ultimă instanţă, de FUI, se va face la nişte tarife mai mari.
Iată ce scrie la Art 17 din Metodologia de stabilire a tarifelor aplicate de furnizorii de ultimă instanță clienților finali, aprobată de ANRE prin Ordinul 92/2015:
“Tarifele UI (de ultimă instanţă-n.red.) se determină pe baza valorilor medii ale tarifelor CPC stabilite conform prevederilor din secțiunea 2.3, prin aplicarea unor procente de majorare a acestora, astfel:
Aşadar, în cazul în care furnizorul dvs a dat faliment, şi nu aţi încheiat un contract nou cu alt furnizor, ajungând în situaţia de a fi preluat de unul dintre cei patru FUI, veţi putea plăti în plus între 5%, dacă sunteţi consumator casnic, şi 10%, dacă sunteţi un consumator mare, racordat direct la reţeaua Transelectrica. Iar plusul se va aplica la ceva ce estre deja mai scump.