„ArcelorMittal Galaţi anunţă că va realiza miercuri detonări controlate pentru demolarea clădirii bunkerelor de la fostul furnal nr. 6. Operaţiunile – realizate de o companie specializată – se desfăşoară respectând reglementările de sănătate, securitate şi cele de protecţie a mediului’” a declarat Dorian Dumitrescu, potrivit Agerpres.
Furnalul 6 a fost dat în folosinţă în 1981 şi a fost cel mai mare din sud-estul Europei, însă în 1994 producţia s-a oprit, după producerea unei explozii de proporţii. În urma deflagraţiei, patru muncitori şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei au suferit arsuri foarte grave. În ultimii doi ani, ArcelorMittal a decis demolarea altor două furnale depăşite fizic şi tehnologic – furnalul nr. 1, construit în 1968, şi furnalul nr. 2, construit în 1969, iar în februarie 2014 au început procedurile de demolare a furnalului nr.6.
Din totalul de şase furnale, câte au fost construite, în prezent, pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi nu mai funcţionează decât furnalul nr. 5, în timp ce furnalul nr. 3 este oprit, dar funcţional. Furnalul nr. 5, recent modernizat ca urmare a unei investiţii de 80 de milioane de euro, este singurul în funcţiune la ArcelorMittal Galaţi şi poate produce volumul de fontă necesar cerut de piaţă, la calitate ridicată, având costuri variabile competitive şi parametri reduşi de poluare.