Devis Mangia (45 ani) a antrenat timp de două sezoane Universitatea Craiova, cu care a câştigat Cupa României în 2018. El a condus naţionala de tineret a Italiei între 2012 şi 2013, cu care a jucat finala Euro U21 din 2013, înainte de a trece apoi pe la Spezia, Baro şi Ascoli.
Malta a ocupat ultimul loc în grupa F din preliminariile EURO 2020, cu o singură victorie la Insulele Feroe.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns la un acord cu Federaţia Malteză de Fotbal. Proiectul care mi s-a prezentat este unul foarte ambiţios. Am încredere că, împreună, prin multă muncă şi dăruire, vom reuşi să ridicăm nivelul fotbalului maltez„, a declarat Devis Mangia.
„Sunt foarte fericit că Devis Mangia a acceptat propunerea noastră de a deveni selecţionerul echipei naţionale. Devis este un antrenor tânăr şi energic, care are deja multă experienţă, atât la nivel de club, cât şi la nivel internaţional. Discuţiile noastre cu Devis ne-au convins că este omul potrivit pentru echipa naţională. Viziunea şi filozofia sa fotbalistică se potrivesc planurilor noastre de a îmbunătăţi performanţele şi rezultatele echipei naţionale„, a declarat preşedintele Federaţiei Maltele de Fotbal, Bjorn Vassallo.