Devotament, răbdare şi dragoste de oameni. La 80 de ani, un medic face naveta zeci de km pentru pacienţii lui

„Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața. În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret”. Jurământul lui Hipocrate, rostit de fiecare absolvent al Facultatii de Medicină, a fost timp de 53 de ani talisman pentru doctorul Eugenia Borcea.

Ajunsă acum la vârsta pensiei, doamna Borcea uimeşte pe toată lumea cu devotamentul ei pentru medicină. Pentru că nu poate sta departe de pacienți, două săptămâni pe lună merge să îngrijească bolnavii dintr-un catun prahovean, la 50 de kilometri de Capitală.

Lucrează cu pasiune, dragoste, răbdare si blândeţe. Vorbeşte cu calm şi, parcă, prin tot ceea ce face, dăruieşte nu doar sănătate, ci şi alinare, speranţă. Pentru munca ei nu cere niciodată nimic în schimb.

„Eu nu am o taxă, cu toate că sunt particular. Îi cunosc de-o viaţă şi ştiu şi ăla care are şi ăla care nu are. Nu mă intersează. Unii nu dau, alţii dau puţin, alţii dau un pic mai mult… Mulţi zic: când pleci acasă? Atunci îmi aduc o roşie, un castravete. Ce poate omul, dacă poate, dacă nu… N-am condiţionat în viaţa mea”, mărturiseşte doctorul.

Deşi poate părea greu de crezut, face totul din vocaţie.

„Pentru mine este un fapt obişnuit să ajut omul. Noi depunem un jurământ”

Nu-i uşoară munca, dar simte că s-a născut pentru asta şi nu oboseşte niciodată. De două ori pe lună face autostopul între București și Balta Doamnei. În sat locuiește într-o căsuță  închiriată de primărie. Nu are căldură, apă caldă sau baie. Nu se plânge însă niciodată. Efortul ei este răsplătit prin recunoştinta oamenilor.

„Doamna doctor, şi la 12 noaptea dacă eşti bolnav şi te duci la ea, atunci se trezeşte din pat. E cumsecade, e amabilă cu lumea, e primitoare. Pentru noi e o minune în sat aici. Nici nu avem cuvinte să spun ce bună e, ce suflet are”, spune Dorina Stanciu, pacientă şi vecină.

„Nu consider că este o meserie, este o vocaţie şi dacă nu ai această vocaţie e păcat s-o faci. Am iubit oamenii şi mi-a plăcut să fac bine”, spune doctoriţa.

A intrat în sistemul medical în 1952. Îşi aminteşte şi acum ziua în care a intrat la facultate. Era toamna, 6 septembrie, o zi de marţi. Emoţiile erau mari ţinând cont că pentru 500 de locuri la Medicină candidau 10.000 de oameni. A intrat cu brio şi a jurat la absolvire că-şi va respecta pacienţii, că le va trata bolile şi le va aduce alinare.

Citeşte toate articolele din campania Medic în România AICI.

„Am lucrat în mediul rural. Treceam gârla de la Bălăneşti la Bozioru de 27 de ori. Am făcut cu pasiune, multă pasiune, cu blândeţe. Eu semăn tatălui meu, mama fiind nemţoiacă: mai aspră, corectă, inteligentă, dar ştiti cum sunt nemţii. Tata blând, bun. Te rog să te porţi frumos cu oamenii, să nu condiţionezi serviciul medical niciodată. Ai nevoie, vino la mine şi-ţi dau eu. Când te duci într-o casă, să faci o injecţie sau te cheamă la un bolnav, să nu roteşti ochii prin casă şi să nu spui nimănui ce ai văzut, ce ai auzit„, povesteşte doctoriţa Borcea.

„Eu nu pot să ţip la un bolnav, îi înţeleg durerea. Mă pun în situaţia ăluia care vine la mine. Dacă eu m-aş duce şi m-ar refuza, cum m-as simţi. Am iubit omul şi meseria mea. Nu am făcut-o pentru avantaje materiale, nu m-a interesat, poate şi de asta pe unde am lucrat m-au apreciat”.

O viata întreagă a fost pe drumuri pentru pacienţii ei

„Mergeam cu şareta, cu maşină, cu căruţă, pe tractor, cu ce venea să te ia. Am avut şaretă… nu se punea problema cu ce se ajunge, urgenţa e urgenţă, pentru ce eşti medic”, mărturiseşte cadrul medical.

Oamenii care i-au trecut pragul i-au rămas adânc în suflet. A avut cazuri care au marcat-o şi care şi acum îi aduc tristeţe în privire.

„Al doilea masaj cardiac… o tânără, clasa a IX-a, face un stop cardio-respirator. Mi-o aduce în 24 ianuarie, la 7 dimineaţa. Mă apuc îi fac masaj. Inima şi-a reluat cursul, dar după vreo oră, e foarte impresionant. Am şi acum în ureche când îşi reia inima cursul. Când am readus-o şi cu respiraţia, atunci am sunat şi la Spitalul de Copii şi mi-a trimis directoarea o maşină. A mai făcut o dată în vară un stop cardio-respirator, iar am reanimat-o şi după 13 ani moare, studentă în anul V la medicină. Terminase anul V, mai avea două examene”, îşi aminteşte doctoriţa cu lacrimi în ochi.

Când este întrebată de sistemul de sănătate românesc, doctoriţa oftează şi ridică din umeri. Nu-i place ce se întâmplă în România şi speră ca într-o zi lucrurile să fie altfel.

„Sistemul trebuie să se schimbe. Crează-le condiţii în ţară că nu toţi n-ar vrea să facă treaba. Nu mai e vremea să mergi cu şareta. Eu am condiţiile care le-aţi văzut, nu toţi suntem născuţi la fel. Generaţia aceasta este mai aerodinamică şi sistemul de informare, când văd ce este în alte părţi au dorinţe şi vor şi ei să facă, dar mai sunt îngrădiţi”.

Pe 19 ianuarie împlineşte 80 de ani, dar nu simte că a obosit. Medicina şi dragostea de oameni îi dau putere.

„Pasiune asta. Cum a zis-o profesorul Dumitrache de la endocrinologie. Medicina nu e o meserie, e pasiune. Zice: când eram eu student erau trei profesii de bază: teologia- taina sufletului, medicina- trup şi suflet şi avocatura”.

• Sănătatea în România este un pacient cu pulsul în cădere liberă. Cu fiecare medic care pleacă să lucreze afară, pulsul mai scade puţin. Am ajuns în pragul unei crize de personal medical. „Medic în România” este o campanie iniţiată şi semnată de ROMÂNIATV.NET şi susţinută de Consiliul Investitorilor Străini. Materialele noastre vor prezenta poveştile unor medici care au ales să rămână în ţară şi să se dedice cu tot sufletul pacienţilor lor.

Site-ul oficial al campaniei este www.deprofesiemedic.ro.