Dezastru în învățământul superior! Numărul profesorilor a scăzut dramatic, sub 26.000 pentru prima dată în ultimii zece ani

E dezastru în învățământul superior. Numărul total al angajaților, în anul universitar 2020-2021, a fost de 50.112 persoane, în ușoară scădere în comparație cu anul precedent.
Alina Costache
04 oct. 2022, 08:37
Dezastru în învățământul superior! Numărul profesorilor a scăzut dramatic, sub 26.000 pentru prima dată în ultimii zece ani

Și în ceea ce-i privește pe profesori, situația e la fel de dramatică. Numărul lor a ajuns la 25.991 de persoane, fiind pentru prima dată în ultimii zece ani când scade sub pragul de 26.000, conform Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.

Alexandru Rădulescu, coordonatorul Biroului de Presă USR, a explicat cum s-a ajuns în această situație și a precizat că numărul cadrelor didactice este în scădere.

„Atâta vreme cât nu ne vom concentra pe livrarea unui pachet educațional de calitate către beneficiarii primari ai învățământului superior, adică studenții, nu putem să avem așteptări. O problemă presantă o reprezintă acest număr în scădere de cadre didactice. Însă până nu ne înclinăm și către ei ca să aibă remunerații competitive la nivel de Uniunea Europeană, la fel, nu putem să avem așteptări”, a declarat Alexandru Rădulescu.

Rădulescu a mai spus că, din păcate, profesorii nu sunt respectați așa cum ar trebui.

„Noi nu le acordăm respectul cuvenit profesorilor și nici logistica de care au nevoie. Nu avem programe actualizate. Și voi explica un lucru. Sunt foarte mulți profesori care reprezintă un model de bună practică și studiază singuri acasă. Fac tot felul de cursuri. Acești profesori sunt la curent cu noutățile și nu mai sunt atrași să predea după programe învechite, care nu mai sunt actualizate pentru secolul în care trăim”, a punctat Alexandru Rădulescu.

„Informația circulă cu o viteză pe care aparent sistemul universitar românesc nu o poate menține și rămâne în continuare în urmă. Și numai asta ne dovedește de fiecare dată”, a concluzionat Alexandru Rădulescu.

Citește și Noua „șmecherie” prin care părinții își duc copiii la învățătoarea dorită. Cum fentează unii români legea

Citește și Măsuri disperate în şcoli de frica facturilor uriaşe. S-a trecut la scurtarea orelor elevilor

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Cât costă tratamentul pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc! Există un singur centru, chiar în inima României
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
Danemarca finanțează producția de arme în Ucraina pentru a accelera livrările și a reduce costurile
MediaFlux
Șase persoane, reținute de DIICOT! Acestea sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat și trădare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti