Din cauza vântului puternic, mai mulţi copaci au căzut pe carosabil la Plopeni, Câmpina și Băicoi, un alt pom căzând pe o casă din satul Telega Vale.
De asemenea, bucăți din tabla acoperișului unui bloc din orașul Boldești Scăeni au fost smulse, una căzând pe asfalt, fără să facă victime.
Potrivit Agerpres, pompierii intervin la fața locului pentru îndepărtarea unei alte bucăți de tablă care amenință să cadă, a precizat sursa citată.
Conform site-ului oficial al ANM, Prahova se află, până la ora 17.00, sub avertizare cod galben de tip nowcasting, în acest interval semnalându-se averse ce vor depăși local 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină de mici dimensiuni.