Viitori specialişti ai României, absolvenţi de studii superioare, au putut intra anul acesta cu note extrem de mici la facultate. La Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie, s-a înregistrat un record în condiţiile în care ultima medie de admitere a fost 5,02, potrivit România TV.
Sunt multe facultăţi din ţară care au rămas cu locuri neocupate. De exemplu, la Braşov, la Facultăţile de Litere, Muzică sau Ingineria Lemnului nu s-au ocupat toate locurile, iar la Facultatea de Economie din Galaţi numărul candidaţilor înscrişi este mult mai mic faţă de cel de anul trecut. Anul acesta sunt 2 candidaţi pe loc, faţă de 4,81 anul trecut.
La Universitatea Transilvania din Braşov s-au înscris 6.800 de elevi pe 5.000 de locuri disponibile.
La Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi s-au înscris 345 candidaţi, faţă de 770 anul trecut.
Absolvenţii de liceu care nu au obţinut note de trecere la Bacalaureat îşi mai pot încerca, din nou, norocul în toamnă. Până pe 29 iulie, ei se pot înscrie pentru a doua sesiune de Bacalaureat.
Între 20 august şi 31 august, vor fi organizate probele de la Bacalaureat, iar primele rezultate vor fi afişate pe 2 septembrie.