Dezertări în masă la UNPR Timiş

Aproximativ 800 de membri din UNPR Timișoara au decis să treacă la PSD. Anunţul a fost facut de  Filip Stancu, până marţi președintele organizației municipale a UNPR.
Romania TV
30 nov. 2011, 09:01
Dezertări în masă la UNPR Timiş

„Singurul scop al UNPR este să fure cât mai mulţi primari de la PSD şi PNL, dar acest partid este deja mort din faşă. A fost si este o mare pacaleala mai ales pentru primarii care cred ca in acest fel vor rezolva problemele cetatenilor, dar sunt intr-o mare eroare. In Timis, UNPR nu are niciun rol, decat decorativ. UNPR este un partid fara viitor”, a tinut sa spuna Filip Stancu.

Titu Bojin, președintele PSD Timiș, a afirmat ieri că noii veniți nu au cerut niciun fel de funcții și că nu a existat o înțelegere prealabilă cu demisionarii progresiști.

Liderul UNPR Timiş, Ionel Răducanu, a precizat, la rândul lui, printr-un comunicat, că la nivelul organizaţiei municipale Timişoara nu s-a înregistrat oficial nicio demisie iar „ Inscrierea domnului Filip in Partidul Social Democrat, de unde a mai fost exclus o data, este urmarea excluderii sale din UNPR, datorita unor grave abateri disciplinare, neindeplinirea sarcinilor de partid si a prevederilor statutare”.

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Sabrina, gest sfâșietor la o zi după înmormântarea lui Andrei Perneș. Cutremurător ce a făcut la locul accidentului
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cea mai mare notă de la Bamboo: 104.000 de euro. Ce făcea Joshua Castellano
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Macron şi Merz subliniază cooperarea pentru o Europă puternică după alegerile din Germania
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!