„Problema divorţului a fost ridicată la mine în casă, pe data de 6 aprilie 2010. Mădălina a venit la mine şi mi-a zis: „Pregăteşte-o pe mama, pentru că în vara asta urmează un nou divorţ”. I-am spus să se mai gândească. Am căutat să o mai temperez, însă ea mi-a spus că nu mai poate şi că trebuie să divorţeze„, a declarat Ion Manole, tatăl artistei, la România TV.
Citeşte şi: Noi detalii în dosarul morţii Mădălinei Manole. Familia cere redeschiderea cazului
Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie 2010, chiar de ziua ei de naştere. Cântăreaţa a fost găsită moartă de către soţul ei, în locuinţa lor din Otopeni.
În 12 august 2010, legiştii au încheiat analiza toxicologică în cazul Mădălinei Manole şi au constatat că artista înghiţise doar Furadan, nefiind găsite în sânge alcool, barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit.
Cristian Sorin Urziceanu, bărbatul care a vândut furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, a fost condamnat deja de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare.
Vezi şi: Imagini inedite cu cea mai „dragă fată” din România. Moment important din cariera Mădălinei Manole