Diabetul sau infertilitatea, diagnosticate printr-o radiografie

În viitor, o simplă radiografie sau un examen la oase ar putea fi de ajuns pentru diagnosticarea unor afecţiuni precum diabetul, infertilitarea sau alte patologii metabolice, potrivit unui studiu realizat de un grup de experţi de la Universitatea de Ştiinte din Roma.
Romania TV
01 nov. 2011, 20:35
Diabetul sau infertilitatea, diagnosticate printr-o radiografie

„Oasele dialoghează cu celelalte organe (…) Se ştia deja că osteoblastele, celule care sintetizează ţesut osos prin receptorii specifici primesc impulsuri din partea unor anumiţi hormoni. De data aceasta am aflat că acest fenomen se produce şi invers, adică osteoblastele acţionează şi ca celule endocrine, producând hormoni şi trimiţând mesaje către pancreas, testicule, ovare, celule grase. Scheletul este astfel, nu numai un aparat de sprijin care primeşte ordine de la trup, dar contribuie activ la metabolismul energetic al organismului producând hormoni importanţi”, a declarat Andrea Lenzi, directorul secţiei de Fiziopatologie şi endoctrinologie din cadrul departamentului de medicină experimentală a Universitaţii de Stiinţe din Roma, scrie La Repubblica.

S-a descoperit astfel că osteocalcina are un rol deosebit de important în diabetul de tip 1. Osteocalcina favorizează  secreţia pancreatică şi reduce rezistenţa la insulină. Astfel, prin execiţiu fizic, osul produce mai multă osteocalcină, favorizând producerea de insulină, cu efect benefic asupra sănătăţii.

Osteoporoza, infertilitatea dar şi alte probleme metabolice şi-ar putea gasi astfel raspuns în felul în care sunt construite oasele unei persoane.

Ultimele noutăţi din domeniul endicinologiei oaselor au fost discutate în cursul unei recente sesiuni ştiinţifice desfăşurate la Roma, care a  reunit cei mai de seama experţi mondiali în domeniu.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Destinația din Europa unde poți merge în vacanță cu doar 1 euro. Este renumită pentru peisaje și mâncare foarte bună
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Portalul secret către lumea zeilor și a spiritelor. Un loc desprins din altă lume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
O țară din Europa blochează accesul la TikTok timp de un an! Măsura intră în vigoare de joi,13 martie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură