Diaconescu: Italia înţelege poziţia României privind Serbia şi minorităţile

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi, că a discutat cu omologul italian despre extinderea UE, abordând în acest context situaţia din Serbia, el precizând că şeful diplomaţiei de la Roma şi-a exprimat sprijinul pentru respectarea drepturilor minorităţilor.
Romania TV
27 mart. 2012, 17:41
Diaconescu: Italia înţelege poziţia României privind Serbia şi minorităţile

„Am discutat aspecte care ţin de parteneriatul strategic dintre cele două ţări şi, din acest punct de vedere, am avut un schimb de opinii în ceea ce priveşte lărgirea UE, cu accent special pe ţările din Balcani, situaţia din Serbia şi modul în care în acest moment acest stat candidat la UE îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin în procesul de aderare la Uniunea Europeană”, a spus ministrul de Externe

El a precizat că, pe de o parte, „Italia este cunoscută în UE ca susţinător al procesului de extindere, dar şi ca un sprijinitor activ al prevederilor şi tratatelor internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale minorităţilor naţionale”.

El a spus că din acest punct de vedere a avut o discuţie „sinceră şi deschisă cu privire la poziţia României în acest plan şi cu privire la aşteptările românilor din afara graniţelor”.

„Italia se dovedeşte un partener pe ambele planuri, proces de extindere şi susţinere a românilor din afara graniţelor”, a spus ministrul.

Întrebat dacă poate afirma că Italia a manifestat înţelegere pentru poziţia Bucureştiului în privinţa Serbiei el a spus: „Da, absolut, sigur că da”.

Ministrul de Externe a mai declarat că i-a mulţumit omologului italian pentru decizia de liberalizare a pieţei muncii pentru români.

„Am salutat cu foarte mare satisfacţie modul în care domnul ministru s-a exprimat în ceea ce priveşte comunitatea românească din Italia şi aş vrea să subliniez şi să accentuez atitudinea sa încurajatoare, pozitivă, europeană şi care reflectă o abordare profund corectă a modului în care comunitatea românească din Italia contribuie la sistemul de valori italian”, a spus ministrul.

El a precizat că s-a referit în discuţile pe care le-a avut cu omologul de la Roma şi la rolul comunităţi italiene din România, mai ales în ceea ce priveşte mediul de afaceri.

„Practic, nivelul schimburilor comerciale se ridică la aproape 12 miliarde de euro şi, în ceea ce priveşte numărul societăţilor comerciale care au capital italian, acestea au prioritate pe piaţa românească, Italia fiind unul dintre principali investitori”, a spus ministrul.

El a mai adăugat că a discutat şi aspecte care ţin de evoluţiile din Siria şi Iran precum şi legate de apropiatul summit-ul de la Chicago.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Veste neplăcută pentru șoferi. Tronsonul de autostradă mult așteptat ar putea să nu fie gata până la finalul anului. Termenul este “extrem de greu de respectat”
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
Playtech.ro
Unde este amplasat sistemul E-sigur în Bucureşti? Şoferii care încalcă legea pe aceste bulevarde vor plăti amenzi usturătoare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Mercur în inima Soarelui aduce oportunități financiare fantastice. Zodiile norocoase
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Schimbare pentru posesorii de buletin și permis de conducere. Se aplică începând cu 20 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Reguli privind dosarul de pensie. Informații importante pentru pensionari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”