Diaconescu: Nu mai este nevoie de un preşedinte jucător, trebuie un preşedinte cu calităţi politico-diplomatic

Cristian Diaconescu, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale din toamnă, a afirmat duminică, la Constanţa, că România nu mai are nevoie de un preşedinte jucător, pentru că prin eforturile preşedinţilor de până acum ţara noastră a intrat într-o altă etapă la nivel internaţional, de acum înainte fiind necesar un şef al statului cu calităţi politico-diplomatice.
Iulian Tudor
22 iun. 2014, 12:58
Diaconescu: Nu mai este nevoie de un preşedinte jucător, trebuie un preşedinte cu calităţi politico-diplomatic

Cristian Diaconescu consideră că printre eventualii contracandidaţi care au calităţi politico-diplomatice „mai mult sau mai puţin” se află Mihai-Răzvan Ungureanu, Mircea Geoană şi, „într-o oarecare măsură”, Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

„Nu mai este vremea preşedintelui jucător. Este vremea unui alt gen de preşedinte. România a intrat, prin eforturile uriaşe ale preşedinţilor de până acum, într-o altă logică internaţională, în care preşedinţii au un rol, avem loc la masă, nu mai este nevoie să ne batem intern pentru reformarea ţării, nu mai avem nevoie, în afară de a păstra două, trei instituţii, toate celelalte merg în logica europeană şi euroatlantică singure, începând de la Ministerul Apărării, până la Ministerul Economiei. (…) În acest moment, la masa decizională trebuie să ai anumite calităţi politico-diplomatice prin care să susţii locul câştigat cu greu de aceşti oameni. Ei au fost puşi în situaţia în care viitorul preşedinte nu va mai fi pus. Au fost puşi în situaţia să lupte cu clişee şi cu inerţii interne care veneau de dinainte de 1989”, a spus Diaconescu într-o conferinţă de presă.

MIZA candidaturii lui Cristian Diaconescu. Cum vrea să îşi aranjeze „LINIŞTEA” Traian Băsescu

El a menţionat că se referă „într-o oarecare măsur㔺i la Ion Iliescu, dar mai ales la Traian Băsescu.

„Într-o oarecare măsură mă refer şi la Ion Iliescu, câtă vreme a fost sprijinitorul de integrare în NATO şi al închiderii capitolelor pentru Uniunea Europeană. Pentru aceste lucruri, da, pentru restul, mai discutăm. Mă refer strict la ce au făcut în exerciţiul mandatului, nu la anumite atitudini. Dar mai ales preşedintele Băsescu a fost pus în situaţia de a apăra (…) anumite instituţii, de a rămâne în logica europeană. Am rămas şi acum trebuie să ne comportăm exact ca şi partenerii noştri”, a adăugat candidatul PMP la alegerile prezidenţiale.

Diaconescu, atacat din PSD: Ia spune tu, homo sovieticus, tu ce interese aperi? Brrrrrr! Deja tremurăm…

Diaconescu a spus că viitorul preşedinte al României trebuie să fie o persoană care să poată asigura atât reprezentarea, cât şi garantarea intereselor naţionale.

„Este vorba de cineva cu multă experienţă instituţională prin zone care au legătură cu mandatul de preşedinte şi care poate asigura atât reprezentarea cât şi garantarea intereselor naţionale (…) din punctul de vedere al profesionalismului. Eu insist şi îmi doresc foarte tare să conving societatea că are nevoie de un preşedinte care, imediat după ce depune jurământul, poate deveni operaţional din punct de vedere al instituţiei. (…) Eu ştiu că spaţiul public este ocupat de teme mai mult sau mai puţin simpatice, dar în orice caz din zona emoţională. Mi-e teamă că cel care ar putea să câştige simpatie pe acest palier nu va fi în stare, după aceea, să se schimbe cu aproape 180 de grade, pentru că dincolo de un preşedinte popular, empatizat de societate, sprijinit de media, cu capacităţi financiare de a-şi face vizibilă figura peste tot, ne trebuie un preşedinte care odată ce ne-am câştigat locul la masa decizională (…) în familia occidentală, să se poată comporta ca atare. Pentru că nu ne bagă nimeni în traistă, nicăieri, pentru că şi în interiorul parteneriatelor noastre există competiţie şi câştigă cei mai buni, nu cei mai tari”, a adăugat Diaconescu.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Ziua păcălelilor. Cea mai tare farsă din timpurile moderne. Cum se distrează românii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Taxa ascunsă pe care o suportam toți. Tarifele vor exploda
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?