Agenda politică a ministerialei NATO include subiecte de interes aliat privind perioada post-tranziţie din Afganistan, declararea capabilităţii interimare a NATO în domeniul apărării antirachetă, revizuirea posturii de apărare şi descurajare a NATO şi capabilităţile Alianţei Nord-Atlantice, informează MAE.
„De asemenea, aliaţii vor discuta despre parteneriatele NATO. Discuţiile vor viza o abordare mai largă, atât cu referire la partenerii din vecinătatea Alianţei, cât şi în ceea ce priveşte relaţia cu ţările Dialogului Mediteranean şi a Iniţiativei de Cooperare de la Istanbul, în contextul evoluţiilor din regiunea Orientului Mijlociu şi Nordului Africii. În ziua de 19 aprilie 2012, ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, va participa la reuniunea, cu participarea miniştrilor de externe, în formatul Consiliului NATO-Rusia. De asemenea, tot pe 19 aprilie 2012, va avea loc o reuniune comună a statelor membre NATO cu statele contributoare la operaţiunea ISAF din Afganistan”, se arată într-un comunicat remis, marţi seară.
În marja reuniunii ministeriale comune a NATO, ministrul va avea o serie de întâlniri bilaterale cu omologi aliaţi şi parteneri, mai precizează sursa citată.