Diana Dumitrescu a dezvăluit că îi este recunoscătoare Divinității pentru fiecare moment al vieții. Se declară o femeie fericită și mulțumită, după ce și-a schimbat religia, chiar dacă multă lume nu a primit această veste cu bucurie.
„După acel interviu, am realizat cât de important este să ții unele lucruri pentru tine. În momentul acela, eram atât de entuziasmată de ce mi se întâmpla, încât mi-am dorit tare mult să împărtășesc acel lucru, dar mi-am dat seama că, din păcate, oamenii când nu cunosc ceva, din teamă, primul lucru pe care îl fac este să arunce cu pietre și să judece.
Așa e firea umană și nu are sens să încep și eu să îmi dau cu părerea, dar asta m-a făcut să realizez că sunt anumite lucruri pe care e mai bine să le ții pentru tine.
Cel mai important lucru de știut pentru cei care citesc acest interviu este că sunt fericită cu viața mea alături de Isus și Dumnezeu și că niciun om nu îmi poate schimba credința și încrederea în Ei.
Da, sunt o persoană credincioasă. Păi, eu sper că am o relație bună, din partea mea, eu așa zic, acum… nu știu ce zice Domnul, vom vedea când ne vom întâlni. Ajutor din partea Lui simt în fiecare zi și în cele mai mici lucruri simt că este El, dar cred că, fără să știu, a fost lângă mine întotdeauna, în momentele grele și în momentele bune din viața mea. Și pentru acest lucru Îi sunt recunoscătoare, pentru că, fără Dumnezeu, nu avem nimic„, a declarat Diana Dumitrescu, pentru Viva.ro.