Vedeta a povestit că viaţa de graviduţă nu este deloc uşoară… Iar în cazul de faţă, cel mai mult are de suferit soţul frumoasei blonde, omul de afaceri Alin Boroi.
„Mă simt ca un balon. Sunt în aproape şase luni, iar ultima oară când am fost la ecografie, mi-au spus că e copilul mult prea mare. E cu vreo două săptămâni mai mare. Sper să duc sarcina până la termen, să nu nasc prematur. E greu! Apasă foarte tare în anumite locuri, mă lovește destul de tare”, a povestit vedeta de curând, potrivit wowbiz.ro.
Actriţa a vorbit şi despre restricţiile pe care le are în această perioadă.
„Nu prea am voie să fac nimic. Mă aplec foarte greu, Nu am voie să mă plimb! Repaus cât se poate! O să mă duc la plajă, la umbră, sub umbrelă. La cafeaua de dimineață nu am putut să renunț. În rest, beau apă, suc… Am mai băut din când în când la cină și două degete de vin, mi-a zis doctorița că e ok”, a mărturisit frumoasa blondă.
De curând actriţa a recunoscut, în faţa camerelor, cu zâmbetul pe buze, că-i face „zile fripte” soţului ei.