Diana Dumitrescu, transformare şocantă! Actriţa a ajuns la 70 de kilograme: „Nu am ce să fac!”

Diana Dumitrescu, 39 de ani, se luptă cu kilogramele în plus de ceva vreme şi chiar dacă a ținut mai multe diete, nu a reușit să mai slăbească. Actriţa dezvăluie cum a reuşit să se accepte şi să nu se lase afectată de comentariile la adresa sa.
Filip Stan
07 iul. 2023, 16:33
Diana Dumitrescu, transformare şocantă! Actriţa a ajuns la 70 de kilograme:
Diana Dumitrescu, transformare şocantă! Actriţa a ajuns la 70 de kilograme: "Nu am ce să fac!"

Diana Dumitrescu, transformare şocantă! Actriţa a dezvăluit cum a ajuns să cântărească acum 70 de kilograme, după ce regimurile alimentare pe care le-a urmat nu au ajutat-o să slăbească.

„Eu, de când mă știu, am fost slabă. Nu am făcut mare efort să fiu slabă, pentru că așa a fost natura mea. La un moment dat, am avut niște probleme, am suferit o intervenție și mi-am dereglat puțin hormonii, dar după vreun an (maximum) mi-am revenit.

Când am rămas însărcinată cu Carol, eram puțin panicată, pentru că mă întâlneam cu cele mai multe kilograme, 61 la număr. Dar în acel moment, nimic nu mai conta, voiam să fiu sănătoasă eu și copilul meu. Așa a și fost, mulțumesc lui Dumnezeu!

Adevărata luptă cu kilogramele a început abia la un an după ce l-am născut pe Carol. Pierdusem toate kilogramele luate în sarcina, 17 adică, și încă 3. Ajunsesem la 58 de kg și eram… vis după mine, dar ceva s-a întâmplat în acea toamnă.

Pe parcursul a 3 săptămâni brusc am ajuns la 65 de kg, apoi 67, cu chiu cu vai am ajuns la 63, unde m-am oprit aproape 6 luni… iarna trecută reușisem să ajung la 60! Fericire maximă, urmă să arăt bine în rochia de Revelion. Ura!!! De fericire mi-am scrântit glezna, ruptură parțială și totală de ligamente, am stat în pat o lună, am ajuns la 67 de kg, apoi 68… am rămas acolo în ciuda oricărui efort de a slăbi, sală, fasting, mâncat puțin… până azi!”, a povestit Diana Dumitrescu pe blog.

Citeşte şi: Dana Săvuică, mărturie-șoc. Ce diagnostic a primit aceasta după un test genetic: „Mi s-a schimbat toată viața”

Vedeta s-a resemnat şi a înţeles că trebuie să-şi iubească corpul aşa cum e şi să fie blândă cu ea însăşi.

„Imediat după ce am făcut postarea pe blog-ul meu despre lupta cu kilogramele, am şi început să pierd din ele. Asta pentru că m-am acceptat, m-am expus lumii aşa cum sunt, m-am deschis total. Acum am 67 de kilograme, am sunat-o din nou pe Anca Alungulesei şi i-am spus că vreau să mă reapuc de program. De data asta o să mă ţin de treabă ca să îmi schimb obiceiurile alimentare greşite. Vreau să înţeleg cum funcţionează capul meu ca să îmi pot controla organismul şi poftele. Urmează să încep programul cam într-o săptămână. Simt că m-am deblocat cumva, iar mintea mea îmi spune că sunt pregătită să faci paşii ăştia”, a declarat actriţa pentru Fanatik.

Citeşte şi: Bunica din România care a rupt TikTok-ul în două. Are 74 de ani și videoclipurile ei au zeci de milioane de vizualizări 

„Nu mi-am mai impus că trebuie să fiu perfectă, pentru că tot instagramul e perfect. Şi toate fetele astea rup sala în două şi arată superb, cu pătrăţele pe abdomen şi pielea nu ştiu cum. În momentul acela când am zis eu asta sunt, eu am 70 de kilograme, dacă plec la mare şi mă surprind paparazzi, eu ştiu cum arăt, mă văd în oglindă. Nu mă deranjează că asta sunt. De fapt, mă deranjează, dar nu am ce să fac. De fapt şi de drept, încerc să fiu blândă cu mine. Pentru că acest corp, pe mine m-a ţinut 40 de ani bine şi frumos. Dacă mă va ajuta Dumnezeu să dau jos 5-10 kilograme e foarte bine, dacă nu, asta e. Încerc să mă menţin pe linia de plutire şi să nu depăşesc aceste prag de 70 de kilograme cu care m-a lovit duşmanul meu, cântarul”, a mai spus Diana Dumitrescu.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegeri în 2025?! Comisia SIE a anunțat chiar acum
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Lege fundamentală pentru români. Cum vor fi apărați de escroci
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Laura Vicol, scoasă din arest și transportată de urgență la spital! Ce dureri acuza 'avocata interlopilor'
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Atac fără precedent la adresa lui Călin Georgescu: Vom fi surprinși că am votat un debil mintal, două milioane de oameni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Guvernul Finlandez Propune Interzicerea Achizițiilor Imobiliare pentru Cetățenii Țărilor Agresive
MediaFlux
TAXA care DISPARE pentru cei care stau LA BLOC. S-a DECIS în Guvern
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)