Dacă vrei să fii sănătos, să trăiesti mult, să te îmbolnăveşti rar, să nu te mai simţi obosit, irascibil, fără vlagă şi să ai antioxidanţi în corp, deci să întârzii îmbătrânirea şi moartea celulelor corpului tău, afla tot despre dieta alcalină şi lista preţioasă a alimentelor alcaline (indicate) versus alimentele acide (de care trebuie sa ne ferim cât mai mult).
Istoricul dietei alcaline
De mii de ani, oamenii au ştiut că unele substanţe au gust acid, în timp ce altele sunt alcaline. Însă până la inventarea scalei pH în 1909, nu exista un sistem de valori pentru a le putea măsura aciditatea. Cuvântul acid derivă din verbul latin “acere” – a fi acru. La începutul secolului al XVII-lea cuvântul “acid” a început să descrie substanţele care aveau gustul acru. Cu timpul, oamenii de ştiinţă au dezvoltat tot felul de teorii plecând de la aciditate şi alcalinitate, descoperind că cele două concepte sunt determinate de concentraţia de ioni de hidrogen (molecule de hidrogen încărcate pozitiv). O substanţă acidă este saturată de ioni de hidrogen, în timp ce substanţele alcaline (bazice) sunt capabile să absoarba ionii de hidrogen. În 1909, chimistul danez Soren Peder Lauritz Sorensen a creat scala pH (potenţialul de hidrogen), pentru a măsura numărul de ioni de hidrogen aflaţi într-un volum standard de lichid. Scala pH pleacă de la 0 (extrem de acid) şi ajunge la 14 (extrem de alcalin). Dacă un aliment sau orice altă substanţă se opreşte fix la 7, înseamnă că sunt neutre. Dacă se depăşeşte, chiar şi cu puţin nivelul 7, atunci substanţele sunt alcaline iar dacă scade sub pH 7, alimentul e în categoria acidă.
Abia din anul 2003, dieta alcalină a captat atenţia la nivel global, după apariţia cărţii “The pH Miracle” (Miracolul pH), scrisă de Robert O Young şi Shelley Redford Young.