Dieta lui Nicolae Ceauşescu. După moartea sa, oameni din anturajul său au dezvăluit că dictatorul nu era pretenţios în ceea ce priveşte alimentaţia, mâncând uşor diferit şi mai mult doar de sărbători.
Ceauşescu se trezea în fiecare dimineaţă la aproximativ aceeaşi oră, lua micul-dejun împreună cu Elena, în vila din cartierul Primăverii, iar la ora 8.00 ajungea în biroul său din Comitetul Central al PCR.
Prima masă a zilei consta, aproape întotdeauna, din ouă fierte, o felie de şuncă sau brânză. Dictatorul nu consuma cafea, dar ceaiul cu lapte era nelipsit de la micul-dejun.
Nu era un fan al fructelor, cu toate astea consuma zilnic un pahar de suc de fructe, cel mai adesea de grapefruit. Sucul de fructe îl bea după somnul de după-amiază pentru un boost de energie. Dictatorul avea amenajat un spaţiu special, la birou, unde se odihnea zilnic o oră, o oră şi jumătate, începând cu ora 13.30.
În schimb, Ceauşescu adora legumele şi verdeţurile. Consuma frecvent borş de ştevie, lobodă, piure de urzici. Adesea, bucătarii îi preparau musca de legume cu ou şi smântână, friptură, dar şi salată de roşii cu brânză proaspătă.
Deoarece suferea de diabet sever, dulciurile nu-şi găseau loc prea des în meniul său, iar atunci când le consuma, erau dintre cele preparate cu îndulcitori naturali precum siropul de arţar. În anul 1986, Ceauşescu a suferit o primă comă diabetică și diabetologul Iulian Mincu i-a prescris insulină şi i-a conceput un regim alimentar personalizat, pe care dictatorul l-a urmat cu sfinţenie până la sfârşitul vieţii.
Dictatorul era cunoscut ca un împătimit al vânătorii. Vânătoarea era un mod de relaxare la care apela frecvent, cu toate astea nu mânca aproape niciodată carne de vânat. Din cauza bolilor de care suferea, a fost nevoit să adopte un regim alimentar strict, care presupunea consumul unei cantităţi foarte limitate de carne.
Ceauşescu nu a fost niciodată un fan al mâncărurilor exotice, iar în deplasările oficiale consuma mâncare… adusă de acasă. Acest lucru era, însă, pus şi pe seama faptului că se temea să nu fie otrăvit, deşi, în cazul tuturor şefilor de stat, protocolul prevedea verificarea alimentelor care urmau să ajungă pe masa lor.