Dieta reputatului neurochirurg Leon Dănăilă. Câţi paşi face pe zi, de ce spune trei rugăciune către Dumnezeu şi ce alimente consumă

Academicianul Leon Dănăilă a spus care sunt elementele vieții de zi cu zi care ne ajută să ne menținem mintea și trupul sănătoase.
Filip Stan
24 aug. 2023, 21:41
Dieta reputatului neurochirurg Leon Dănăilă. Câţi paşi face pe zi, de ce spune trei rugăciune către Dumnezeu şi ce alimente consumă

Prezent la gala ”Seniori de colecție”, academicianul Leon Dănăilă a spus: ”Eu nu am venit aici pentru glorie, am venit pentru binele oamenilor, să-i ajut cât pot. Pentru aceasta sunt nişte stâlpi ai sănătăţii şi în aceştia intră o alimentaţie corespunzătoare (…). Alimentaţia este foarte importantă, regimul mediteranean – adică individul respectiv trebuie să consume peşte, fructe de mare, legume, fructe -, care este foarte bun şi a dat rezultate foarte bune. (…) Îmbătrânirea de 65 până la 85 de ani este îmbătrânirea normală, după 85 de ani, super îmbătrânirea. În afară de alimentaţie, exerciţiile fizice sunt foarte bune, cel puţin mersul pe jos. Dacă faci câte 2000 de paşi în fiecare zi tot e bine. În afară de aceasta, sacralitatea, adică credinţa, este foarte importantă. Să ai încredere în ceea faci, în ceea ce vrei să realizezi şi cu rugă către Dumnezeu, pentru că rugăciunea are trei roluri: una de cerere, una de mulţumire lui Dumnezeu şi una de laudă pentru Dumnezeu”.

Rețeta fabuloasă prin care Dorel Vişan se menţine în formă şi la 86 de ani. „Mănânc zilnic un castravete verde pe burta goală!”
Acesta a precizat că foarte important este ca omul să aibă şi un sentiment de mulţumire, pentru a evita depresia, care ar putea slăbi sistemul imunitar.

”Individul respectiv, dacă nu are mulţumire în suflet, este deprimat, nu este bine, fiindcă depresia poate să ducă la scăderea imunităţii şi la apariţia diferitelor boli. S-a constatat că stările depresive duc şi la apariţia cancerului. Apoi, satisfacţiile. Dacă nu ai satisfacţii în activitate şi optimism, nu este bine. Apoi, susţinerea morală – trebuie să ai nişte persoane în jur, care să fie de acord cu ideile oamenilor şi să-i susţină din punctul de vedere al activităţii lor”, a subliniat Leon Dănăilă, scrie Agerpres.

Reputatul neurochirurg a adăugat că somnul este foarte important pentru a avea un creier sănătos.

Actorul Dorel Vișan, sfaturi pentru o viață sănătoasă: „Ca să facem o schimbare trebuie să scoatem toate alimentele care sunt distructive”

”Seniori de colecţie” este un proiect iniţiat şi organizat de Asociaţia Institutul Naţional pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenţiei mari personalităţi care au contribuit la promovarea şi valorificarea imaginii României şi care au influenţat în bine zeci de generaţii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Obligatoriu peste tot în România! Regulă pentru românii care stau cu chirie
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Codul Muncii. Modificări majore care vor afecta toți angajații
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lege nouă pentru proprietarii de apartamente. E nevoie doar de aprobarea asociației. Primăria îți permite
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Zelenski l-a enervat iar pe Trump. Americanii au oprit brusc negocierile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”