Difuzarea imaginilor cu bătăi între minori, în şcoli, interzisă pe posturile TV de CNA

Televiziunile nu vor mai putea difuza imagini cu bătăi între minori, în şcoli, şi nu vor mai putea comunica adresa paginii de internet pe care sunt postate asemenea imagini, potrivit unei prevederi a unui proiect de Decizie de modificare şi completare a Codului audiovizualului, adoptată de CNA.
Romania TV
26 feb. 2013, 13:09
Difuzarea imaginilor cu bătăi între minori, în şcoli, interzisă pe posturile TV de CNA

Proiectul de Decizie este discutat pentru prima dată de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în şedinţa de marţi. Unele dintre prevederile proiectului au fost deja adoptate de membrii CNA.

Potrivit proiectului de Decizie, „nu se vor difuza imagini care prezintă violenţă între minori în şcoli”, „nu se va comunica adresa paginii de internet în care sunt postate asemenea imagini şi nici nu se va face trimitere la site-uri în care sunt comunicate astfel de adrese”.

Proiectul de Decizie mai prevede că „secvenţele violente din instituţiile de învăţământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii şcolii şi cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali ai minorului”. „Face excepţie situaţia în care radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorului, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, astfel încât să nu fie afectată imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială„, se mai spune în proiectul de Decizie.

Totodată, proiectul de Decizie prevede că imaginile în care minorii sunt implicaţi în evenimente cu conotaţie negativă, de orice natură, vor fi difuzate numai dacă radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorilor, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestora. De asemenea, radiodifuzorul trebuie să se asigure că nu este difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea minorilor implicaţi.

Aceste prevederi au fost adoptate de membrii CNA după îndelungate discuţii, unii dintre aceştia făcându-şi griji să nu fie „prea restrictivi în reglementare” şi să nu „limiteze libertatea de exprimare”.

Totuşi, membrii CNA au fost de acord că sunt necesare reglementări suplimentare în legislaţia secundară audiovizuală pentru protecţia minorilor, având în vedere că posturile de televiziune difuzează din ce în ce mai des înregistrări video şi imagini cu copii bătându-se în săli de clasă, preluate din surse puţin verificate, în general de pe internet.

Potrivit Laurei Georgescu, preşedintele CNA, scopul acestor prevederi noi discutate în şedinţa de marţi de către Consiliu este „descurajarea violenţei în şcoli”. „S-a ajuns să se preia filmuleţe de pe YouTube”, a spus Laura Georgescu.

„Se promovează violenţa în şcoli în diverse forme”, a spus Narcisa Iorga, membru al CNA. „Şi, promovându-se, se augmentează (violenţa în şcoli, n.r.)”, a adăugat Laura Georgescu.

La rândul său, Viorel Vasile Buda, vicepreşedintele CNA, a spus că 75% din imaginile difuzate de radiodifuzori în care sunt prezentate scene din şcoli cu violenţă între minori sunt „regizate”. Buda a mai spus că uneori respectivele scene, filmate cu telefonul mobil şi postate pe internet (YouTube sau conturi de pe reţele de socializare), nici nu s-au petrecut în şcoli, care însă sunt menţionate ca fiind locul de desfăşurare al diferitelor conflicte în ştirile difuzate apoi de televiziuni.

Pe de altă parte, Christian Mititelu, membru al CNA, a declarat că prin această Decizie se adaugă prevederi la legislaţia secundară. „Experienţa mea arată că, oricât ai adăuga, dacă nu se respectă nişte principii fundamentale, radiodifuzorii vor găsi întotdeauna o cale să ocolească prevederile detaliate”, a spus Mititelu.

El a precizat că CNA nu poate să interzică prezentarea la posturile TV a ştirilor despre violenţa în şcoli. „Punem tot felul de oprelişti. Nu ştiu dacă facem un lucru înţelept”, a spus Mititelu.

În schimb, Laura Georgescu a spus: „Nu interzicem, nu facem cenzură”. Ea a spus că prezentarea situaţiilor de acest gen trebuie să fie făcută de radiodifuzori cu respectarea legislaţiei audiovizualului.

La rândul său, Cristina Trepcea, membru al CNA, a spus că există şi situaţii în care interesul şcolii, în cazul în care are probleme reale, este să nu facă publice astfel de lucruri. Ea a insistat că radiodifuzorii trebuie să ceară punctul de vedere al conducerii şcoli în care au loc acte de violenţă între minori. Totuşi, a spus Trepcea, difuzararea informaţiilor despre astfel de cazuri nu trebuie să fie condiţionată de obţinerea de către radiodifuzori a unui acord din partea conducerii şcolii.

O discuţie lungă au purtat membrii CNA şi când au analizat „sursa” de provenienţă a unor imagini cu violenţe între elevi, de multe ori această sursă fiind internetul.

Dacă unii membri ai CNA (Monica Gubernat) au fost pentru interzicerea difuzării la TV a unor secvenţe cu violenţa din instituţii şcolare, preluate din spaţiul virtual, alţi membri – Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea – au fost de părere că internetul nu trebuie să fie eliminat.

„Nu trebuie să marcăm internetul ca o sursă pregnantă identificată (…) Să nu pornim de la premisa rea (…) Să nu excludem internetul ca unele din platforme pentru capturarea unor subiecte care să fie bine ambalate jurnalistic”, a spus Radu Călin Cristea, precizând că, în astfel de cazuri, informaţiile difuzate de radiodifuzori trebuie verificate şi însoţite de indicii potrivit cărora sursă de informare este incertă.

„Nu mă aştept ca vreun jurnalist să spună pe post că sursa este nesigură”, a spus şi Răsvan Popescu. „Găsim subterfugii ca să ajutăm creaţia jurnalistică să stea într-un pilon normal”, i-a explicat Laura Georgescu.

Răsvan Popescu a spus, la rândul său, că nu contează de unde vin imaginile difuzate de radiodifuzor. „Încerc să nu ne trezim în situaţia în care punem embargo pe o realitate”, a mai spus el.

„Contează subiectul – violenţa în şcoli difuzată pe ecrane, nu de unde preiei aceste imagini”, a spus şi Narcisa Iorga, susţinând interzicerea difuzării la TV a imaginilor cu bătăi între minori, în şcoli.

Totuşi, Răsvan Popescu a spus că sunt situaţii în care difuzarea unor astfel de imagini poate să aibă relevanţă. De altfel, Popescu a fost singurul membru al CNA care a votat „împotriva” prevederii din proiectul de Decizie potrivit căreia imaginile cu bătăi între minori, în şcoli, sunt interzise la difuzarea pe posturile TV. Opt membri ai CNA (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Radu Călin Cristea) au votat „pentru” această prevedere.

Membrii CNA discută în momentul difuzării acestei ştiri şi alte prevederi ale proiectului de Decizie de modificare şi completare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizualului.

După ce va vota în integralitatea sa proiectul de Decizie, acesta va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile, după cum a declarat, pentru jurnaliştii aflaţi la şedinţa de marţi a CNA, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului.

Decizia va putea intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație