PAOK SALONIC – FCSB 0-1. Surpriză uriașă în Europa League

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în etapa a doua a competiţiei de fotbal Europa League, deşi a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.
Filip Stan
03 oct. 2024, 21:40
PAOK SALONIC - FCSB 0-1. Surpriză uriașă în Europa League

PAOK SALONIC – FCSB 0-1. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (45+8), iar căpitanul Darius Olaru a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 55.

FCSB a obţinut o victorie muncită, în faţa unei formaţii aflate în criză, ajunsă la trei înfrângeri consecutive în toate competiţiile.

Campioana Greciei a controlat jocul de la început, iar ghanezul Baba a avut prima ocazie (9), dar Târnovanu a respins lovitura sa de cap. Brazilianul Taison (14) a şutat peste poartă, iar un minut mai târziu a fost imitat de Şut, la poarta cealaltă.

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a avut o bară prin Despodov (28), care a şutat din unghi.

FCSB a replicat prin Şut, care a executat bine o lovitură liberă de la 22 de metri (30), dar Kotarski a respins.

Camara a trimis peste poartă de la 20 de metri (32), Taison (39) a fost blocat in extremis de Târnovanu, iar acelaşi Camara (41) a expediat o lovitură de cap care a trecut puţin pe lângă poartă.

În ultimele momente ale primei reprize (45+8), Bîrligea a marcat din 6 metri, la centrarea lui Olaru.

PAOK a continuat să domine jocul şi după pauză, însă a făcut-o steril în acea mai mare parte a timpului.

Despodov (52) a şutat pe lângă vinclu din marginea careului.

Din acel moment, jocul s-a desfăşurat în sens unic, spre poarta lui Târnovanu, grecii reuşind să îşi creeze şi ocazii bune de gol, însă au fost lipsiţi de inspiraţie la finalizare, dar şi de şansă.

Sastre (60) a şutat periculos din marginea careului, dar mingea s-a dus puţin alături de ţintă.

Konstantelias (61) a trimis din 7 metri, dar Târnovanu a fost la post. Portarul campioanei României a respins miraculos lovitura de cap a lui Ozdoev, un minut mai târziu (62).

Târnovanu nu a avut emoţii la lovitura de cap a lui Bakayoko (85), iar Baba (86) a şutat din întoarcere, însă pe lângă poartă. Târnovanu a apărat şi lovitura trimisă cu capul de Bakayoko (90+1), iar apoi a fost salvat de şansă la ocazia lui Michailidis (90+7), care a trimis cu cu spatele în bară. Ultima oportunitate a grecilor a fost şutul lui Konstantelias (90+10), care s-a dus pe lângă poartă.

FCSB obţine a doua victorie consecutivă în competiţie, după 4-1 cu letonii de la RFS, săptămâna trecută, la Bucureşti. Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

PAOK a pierdut şi primul meci din competiţie, 1-3 cu Galatasaray, la Istanbul.

Cum s-a desfăşurat meciul:

Min. 85 – OCAZIE PAOK! Bakayoko a trimis cu capul din centrul careului, dar Târnovanu este la post și prinde fără probleme.

Min. 62 – OCAZIE PAOK! Ștefan Târnovanu are o intervenție foarte bună în fața lui Ozdoev și o salvează pe FCSB!

În min. 55, Olaru a pus mâna pe minge, pretinzând că a fost faultat şi a primit al doilea cartonaş galben pentru henţ, lăsându-şi echipa în zece oameni. FCSB îl pierduse şi pe Mihai Lixandru, ieşit accidentat în finalul primei reprize.

Min. 55 – ELIMINARE FCSB! Darius Olaru a primit al doilea cartonaș galben și este eliminat.

Min. 51 – OCAZIE PAOK! Despodov a șutat puternic și a trimis puțin pe lângă poarta lui Târnovanu.

Min. 45. GOOOOL FCSB, 0-1. Bîrligea deschide neaşteptat scorul după o fază creată de Olaru pe partea dreaptă

Min. 41 – OCAZIE PAOK. Kamara a trimis cu capul din centrul careului puțin pe lângă poartă.

Min. 39 – OCAZIE PAOK! Taison a scăpat pe contraatac și față în față cu Târnovanu trimite doar în brațele portarului FCSB-ului.

Min. 15: O nouă ocazie a gazdelor, dar mingea se duce peste poartă

Min.10: PAOK, prima mare ocazie la poarta FCSB, Târnovanu îşi scapă echipa de gol cu o intervenţie spectaculoasă

PAOK Salonic – FCSB, echipele de start:

PAOK (4-2-3-1): Kotarski – Otto, Kedziora, Michailidis, Sastre – Camara, Ozdoev – Taison, Konstantelias, Despodov – Chalov
Rezerve: Monastirlis, Balomenos, Bakayoko, Zivkovic, Jonny, Schwab, Thymianis, Tissoudali, Shoretire
Antrenor: Răzvan Lucescu

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, Dawa, M.Popescu, Radunovic – Șut, Lixandru – Băluță, Olaru, Fl. Tănase – Bîrligea
Rezerve: Vlad, Panțîru, Oct.Popescu, Miculescu, Ștefănescu, Edjouma, Popa, Chiricheș, Baeten, Pantea, Musi
Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Sascha Stegemann // Asistenți: Marco Achmuller, Christof Gunsch (toți din Germania)
Arbitru VAR: Pascal Muller // Asistent VAR: Katrin Rafalski (ambii din Germania)

PAOK nu a acumulat nici măcar un punct după prima etapă a competiţiei, în care a înregistrat o înfrângere în deplasare, pe terenul lui Galatasaray, scor 1-3.

În Super League Ellada, echipa antrenată de Răzvan Lucescu este pe locul 3 după şase etape, cu 13 puncte, acumulate după patru victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere, iar în cel mai recent meci oficial a pierdut, acasă, derby-ul local cu Aris, scor 0-1 (primul eşec în campionat pentru „vulturi”).

De menţionat că PAOK vine după două înfrângeri consecutive, 1-3 cu Galatasaray şi 0-1 cu Aris, singurele înregistrate în sezonul 2024-2025 (cu Malmo, în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, a cedat în prelungiri, scor 3-4, după 3-3 în timpul regulamentar de 90 de minute)!

PAOK mai are de jucat cu Viktoria Plzen (a), Manchester United (d), RFS (d), Ferencvaros (a), Slavia Praga 8a) şi Real Sociedad (d).

FCSB are trei puncte după ce a debutat în noua ediţie a competiţiei cu un succes, obţinut pe teren propriu, în faţa celor de la RFS, scor 4-1.

În Super Liga, echipa lui Elias Charalambous este pe locul 9 după 11 etape (mai are o restanţă de disputat), cu 13 puncte, acumulate după trei succese, patru remize şi trei eşecuri, iar în cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, s-a impus pe terenul lui Sepsi, scor 1-0.

Atenţie, FCSB vine după şase meciuri oficiale la rând fără înfrângere şi a pierdut o singură dată în deplasare în 2024, inclusiv în competiţiile continentale, 0-2 cu Hermannstadt pe 25 august.

FCSB le va mai întâlni pe Rangers (d), Midtjylland (a), Olympiacos (a), Hoffenheim (d), Qarabag (d) şi Manchester United (a).

DIGI SPORT LIVE PAOK SALONIC - FCSB ONLINE STREAM.

DIGI SPORT LIVE PAOK SALONIC – FCSB ONLINE STREAM. Elias Charalambous: Vrem victoria!

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu îi place să joace la egal niciun meci şi că obiectivul în partida de joi cu PAOK Salonic, din Europa League, este să câştige.

„Întotdeauna încerc să le dau jucătorilor mei toată informaţiile necesare pentru a fi mai uşor. Am analizat echipa, ştim ce joacă, avem un plan al echipei, un plan de joc, şi, dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie, sper să facem un joc bun şi vom încerca să câştigăm mâine. Ca să fiu sincer, nici mie, nici jucătorilor nu ne place să jucăm la egal. Cred că dacă obiectivul este să obţii un egal, poţi să obţin maximum un egal sau să pierzi. Vrem să câştigăm meciul ăsta, este obiectivul nostru. Ştim că va fi un meci dificil, dar vom încerca să dăm tot ce avem mai bun ca să câştigăm, niciodată nu ne gândim la un egal”, a declarat Charalambous.

Tehnicianul cipriot s-a arătat emoţionat la revenirea în oraşul în care a activat ca jucător, precizând însă că a încercat să pregătească meciul cu PAOK cât se poate de bine pentru a câştiga: „Sunt foarte fericit că mă aflu aici, am petrecut trei ani în acest oraş în care mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Fiul meu cel mic s-a născut aici şi am foarte multe amintiri plăcute. Dar acum sunt antrenorul celui mai mari echipe din Bucureşti şi din România şi sunt fericit cu acest lucru. Îmi voi confrunta fosta echipă şi mă bucur pentru asta. Dacă luăm în considerare cum pregătesc fiecare meci, la fel am făcut-o şi acum, nu am făcut nimic diferit. Aş minţi dacă aş spune că nu este un moment emoţional pentru mine, dar sunt foarte mândru să fiu la FCSB, sunt antrenor profesionist şi acum pregătesc toate meciurile la fel, nu fac niciun fel de diferenţă”.

Charalambous a evoluat la PAOK între 2005 şi 2008.

Charalambous a avut cuvinte de laudă şi la adresa antrenorului echipei elene PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, care l-a ajutat la începutul carierei.

„Am spus de multe ori că Răzvan Lucescu este un antrenor pe care îl respect, îl apreciez foarte mult, m-a ajutat foarte mult când am început această carieră, dar mâine e un meci în care suntem pe bănci diferite şi voi încerca să îmi fac treaba cât pot de bine. Şi ştiu că şi el va da totul pentru echipa lui”, a mai spus antrenorul cipriot.

Răzvan Lucescu: ”Pentru mine e Steaua. Am spus acum FCSB ca să nu creez confuzie aici”

„Pentru mine este Steaua. Eu nu știu ce se întâmplă, nu mă pricep la contracte, habar n-am, n-am fost implicat. Eu văd doar o continuitate a acelei echipe Steaua care aparținea în ultima perioadă tot lui Gigi Becali.

Cum s-a ajuns acolo nu știu și nu mă interesează. Pentru mine e Steaua. Am spus acum FCSB ca să nu creez confuzie aici pentru că nu știu cum a apărut în media, FCSB sau Steaua. Dar este Steaua!”, a spus Răzvan Lucescu, la conferința de presă de miercuri.

Meciul dintre PAOK Salonic şi FCSB, din Europa League, va avea loc joi, de la ora 22:00, pe Stadionul Toumba din Salonic.

Gigi Becali mizează pe călugări

Preşedintele FRF îl apreciază pe Răzvan Lucescu, dar la meciul PAOK – FCSB, din Liga Europa, va susţine echipa bucureşteană

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că îl apreciază foarte mult pe antrenorul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, pe care l-ar dori cândva selecţioner al României.

„Răzvan Lucescu e un antrenor pe care îl apreciez foarte mult. Ne-am dori la un moment dat să putem să colaborăm cândva, să fie selecţioner, merită această şansă şi această oportunitate”, a declarat Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă.

Dar, la meciul de joi, dintre PAOK Salonic şi FCSB, din Liga Europa, Burleanu va susţine echipa lui Gigi Becali, aşa cum, consideră el, ar trebui să facă orice fan din România.

„Fiind vorba de România, voi susţine FCSB. Acest lucru trebuie să-l facă şi ultraşii celorlalte cluburi. Toate echipele vor beneficia de performanţele FCSB în cupele europene. Mai mult, toate echipele care nu participă în cupele europene, vor beneficia de plăţile de solidaritate de la UEFA. Deci, FCSB trebuie să câştige cu PAOK, în deplasare”, a declarat Răzvan Burleanu.

”Cu cine va ține Mircea Lucescu la PAOK – FCSB?” Răspuns categoric

Întrebat pe cine va susține selecționerul ”Il Luce”, căci Răzvan Lucescu este fiul său, iar FCSB, echipă românească, la meciul din Salonic, Răzvan Raț, fost internațional român, a evidențiat că Mircea Lucescu va avea sentimente mixte.

”Sincer, cred că Mircea Lucescu va fi cu sentimentele împărţit. Vorbim de fiul lui, Răzvan, dar în acelaşi timp e şi român. FCSB e din România, are jucători în naţională de la această echipă, va fi alături şi de ei.

Îmi aduc aminte de partida Șahtior – Rapid, din Cupa UEFA, în care eu am jucat. Și atunci i-a fost greu lui nea Mircea, cu fiul lui pe banca adversă”, a spus Raț.

Dacă meciul de la Salonic din Europa League s-ar decide numai după criteriul banilor, FCSB ar pierde la scor în fața lui PAOK la toate capitolele: avere patroni, bugete, salarii, cote ale jucătorilor, transferuri.

FCSB va disputa în această seară, la Salonic, al doilea său meci din grupele Europa League, iar o comparație financiară cu PAOK indică un raport de forțe evident defavorabil românilor.

PAOK Salonic – FCSB, diferenţă uriaşă de bugete

De la patronat, buget și salarii până la banii rulați în transferuri, totul înclină spre Răzvan Lucescu & co., fără ca asta să însemne însă că trupa lui Charalambous e deja o victimă sigură pe ”Toumba”.

La capitolul avere, magnatul grec de origine rusă, Ivan Savvidis, stă lejer în fața lui Gigi Becali. Conform celor mai recente topuri Forbes, boss-ul lui PAOK e creditat cu 1,4 miliarde euro în vistierie!

 

Savvidis controlează compania „Agrocom Group”, care includea și societatea rusă de tabac „Donskoy”, vândută în 2018 cu 1,5 miliarde de euro niponilor de la Japan Tobacco. Un apropiat al lui Putin și fost membru al Parlamentului de la Moscova, Savvidis este unul dintre operatorii principali din portul Salonic.

În urmă cu doi ani a încercat să achiziționeze pachetul majoritar și la portul Alexandroupoli din nord-estul Greciei, dar Guvernul de la Atena a decis să stopeze procedurle de vânzare în fața pericolului ca obiectivul să intre, prin Savvidis, sub controlul Rusiei.

La FCSB, Gigi Becali are o avere estimată la circa 500 milioane de euro, pilonul principal fiind afacerile imobiliare. Chiar dacă patronul campioanei a lăsat uneori de înțeles că suma e mai mare, poate spre un miliard euro, tot nu ajunge la nivelul excentricului Savvidis.

Salarii de trei ori mai mari la PAOK, bugete dezechilibrate
La nivel de buget, PAOK are cifre cu circa 150% mai mari decât FCSB: 50 versus 20 milioane euro.
Iar la salarii, tot Salonicul domină, dovadă top 3 cele mai mari contracte în cele două tabere, plus totalul per lot, sume exprimate mai jos în milioane euro:

PAOK

Andrija Zivkovic 3
Ally Samatta 1,5
Kiril Despodov 1,4
Total salarii/an: 19
FCSB

Vlad Chiricheș 0,48
Florin TănaseDarius Olaru 0,36
Total salarii/an: 7,2

FCSB şi PAOK se întâlnesc, joi, la Salonic, în etapa a doua a Ligii Europa. Meciul se va disputa de la ora 22.00.

Programul complet al FCSB-ului în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport

  • 26 septembrie – FCSB – FC RFS 4-1
  • 3 octombrie – PAOK FC – FCSB – 22:00
  • 24 octombrie – Rangers FC – FCSB – 22:00
  • 7 noiembrie – FCSB – FC Midtjylland – 19:45
  • 28 noiembrie – FCSB – Olympiacos FC – 22:00
  • 12 decembrie – TSG Hoffenheim – FCSB – 19:45
  • 23 ianuarie – Qarabag FK – FCSB – 19:45
  • 30 ianuarie – FCSB – Manchester United – 22:00

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Fructul care a ajuns sa fie cultivat în locul caiselor într-o zonă celebră din România. Rezistă la îngheț, e delicios și românii adoră să-l mănânce
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Playtech.ro
Cum se împarte moștenirea dacă părinții nu au lăsat testament. Reguli și excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
CCR intervine de urgență! S-a luat decizia privind anularea alegerilor din 2024
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul