Farul – Sheriff Tiraspol 1-0. Victorie uriașă pentru Farul Constanța în fața celor de la Șheriff Tiraspol: Elevii lui Gică Hagi pleacă cu prima șansă la calificare.
Partida de la Ovidiu a fost extrem de echilibrată, iar în prima repriză cele două echipe și-au împărțit ocaziile importante de gol.
Farul, echipa antrenată de Gică Hagi, a ratat prima șansă a partidei în minutul 10 prin Adrian Mazilu. Mijlocașul a irosit o șansă bună din interiorul careului.
Două minute mai târziu, Garananga a ratat și el o oportunitate importantă pentru moldoveni.
Constănțenii au ieșit mai motivați de la cabine și au reușit să deschidă scorul în minutul 56 prin David Kiki.
Finalul partidei le-a aparținut moldovenilor dar elevii lui Gică Hagi au jucat excelent pe faza defensivă și au reușit să mențină scorul stabilit în primele minute din repriza secundă.
Gheorghe Hagi, managerul echipei Farul Constanţa, a fost mulţumit de victoria reuşită de elevii săi miercuri, cu Şerif Tiraspol, scor 1-0. Hagi intenţionează să joace la Sibiu, în campionat, cu o altă echipă, iar titularii de azi să fie odihniţi.
Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am mizat pe omogenitatea echipei şi uşor prindem ritmul, intensitatea jocului şi începem să arătăm mai bine. Meci de meci încercăm să punem mecanismul în mişcare.
Ştiam despre adversari că folosesc mai multe sisteme de joc, nu e o surpriză. I-am analizat, astfel că nu mai conta decât jocul echipei, colectiv.
Ei au avut noroc, nu noi! Trebuia să fie 2-0 în minutul 10. Ei au avut o singură ocazie clară, atunci când a şi căzut un jucător în careu, lovit undeva unde nu pot să spun, în rest trebuia să fie 3-0 pentru noi.
Pentru meciul următor, din campionat, cei care au jucat azi rămân la Constanţa, mergem cu ceilalţi la Hermannstadt. Încercăm să câştigăm, avem un lot cu mulţi jucători, peste 30. Facem o echipă care să se poată bate de la egal la egal cu o echipă bună a campionatului nostru”, a declarat Gheorghe Hagi după victoria obţinută miercuri, cu 1-0, în faţa formaţiei Şerif Tiraspol, din Republica Moldova.
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia moldovenească Şerif Tiraspol, în meciul tur al primului tur preliminar din Liga Campionilor.
DIGI SPORT LIVE VIDEO Farul – Sheriff Tiraspol. Farul-Sheriff Tiraspol se va disputa la Ovidiu, iar Gică Hagi țintește un rezultat care să transforme echipa noastră în favorită pentru jocul retur de peste o săptămână.
Farul – Sheriff Tiraspol Digi Sport
min. 56: GOOOL Farul! Echipa lui Hagi deschide scorul având și multă șansă. Kiki primește de la Alibec, îi dă mingea printre picioare lui Bueno, șutează prost, dar mingea intră cumva în poartă, la colțul lung.
Legat de retur, după ce UEFA decisese imediat după tragerea la sorți ca întâlnirea să aibă loc la Chișinău, oficialii forului de la Nyon au decis ca jocul să se dispute la Tiraspol, considerând că nu există niciun pericol pentru siguranța echipelor.
Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat despre meciul cu Şerif Tiraspol de miercuri, contând pentru primul tur preliminar al Ligii Campionilor, că întâlneşte o echipă cu o experienţă europeană mult mai mare decât a formaţiei sale, dar a precizat că el crede că poate tranşa această calificare şi că nu vede nicio favorită în această dublă manşă.
Farul: Aioani – Kiki, M. Popescu, Boli, Borza – Artean, Nedelcu, T. Băluță – Mazilu, Rivaldinho, Alibec
Rezerve: Buzbuchi – Queiros, Vînă, Borgnino, Andronache, Sîrbu, Dumitrache, Bassong, Marins, Sali, N. Popescu
Antrenor: Gică Hagi
Față de Supercupa României pierdută în fața lui Sepsi, 0-1, Hagi a schimbat 3 titulari: au ieșit Queiros, Vînă, Sali și au intrat Mihai Popescu, Tudor Băluță și Rivaldinho.
Sheriff: Koval – Zohouri, Tovar, Garananga, Bueno, Apostolakis – Talal, Kyabou, Fernandes – Luvannor, Mbekeli
Rezerve: Straistari, Pașcenco – Djibo, Badolo, Ngah, Forov, Dijinari, Paiva, Boțan, Ademo
Antrenor: Roberto Bordin
DIGI SPORT LIVE VIDEO Farul – Sheriff Tiraspol. Hagi a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că pentru Farul este o mare provocare să joace calificări pentru Liga Campionilor.
“Este un sentiment de fericire, de bucurie, pentru că anul trecut am făcut o muncă extraordinară şi să joci calificări de Champions League e o mare, mare provocare pentru noi. Cu gândul ăsta am muncit după Supercupă, să vedem jucătorii care sînt apţi şi sînt în formă pentru acest meci. Încercăm să creăm o echipă foarte bună, care anul trecut a făcut rezultate extraordinare, am devenit campioni. Întâlnim o echipă care are o experienţă mult mai mare decât noi în Europa, o echipă care a făcut anumite schimbări, o echipă care are un antrenor care e italian. În Italia se pune baza pe disciplină şi pe tactică. E o echipă disciplinată, care stă foarte bine în teren, care joacă mai multe sisteme, deci trebuie să fim atenţi la toate detaliile”, a declarat Hagi.
LIVE. Farul Constanța – Sheriff Tiraspol, în preliminariile UEFA Champions League / Hagi prefațat partida pentru meciul transmis pe DigiSport 1 și Prima Sport 1, de la ora 20:30 / Echipa probabilă a „Regelui” (VIDEO)
El consideră că Farul are potenţial să se califice în turul următor. “Cred că îi cunoaştem bine sperăm să prindem o zi bună acasă. Dar nu trebuie uitat că sunt două meciuri, unul e acasă, unul e în deplasare. Cred că suntem în stare să tranşăm această calificare. Nimic nu e uşor, dar echipa crede că dacă revenim la ale noastre, are potenţial să trecem de ei.
DIGI SPORT LIVE VIDEO Farul – Sheriff Tiraspol. Nu văd nicio favorită, meciul e echilibrat. Sunt două meciuri, deci practic trebuie să facem atât ofensiv, defensiv, tranziţie, cu mult mai bine decât ei”, a explicat antrenorul Farului Constanţa.
Hagi a mai anunţat că are patru absenţe pentru această partidă. Astfel, Larie a revenit la antrenamente, dar nu este pregătit din punct de vedere fizic, iar Grameni, Carnat şi Benchaib nu sunt refăcuţi.
Vasile Dîncu îl atacă pe Marcel Ciolacu. „Nu era normal ca FCSB să joace în Ghencea!”
Hagi a mai dezvăluit că în atac va juca cu Alibec, Mazilu şi Rivaldinho. Meciul dintre Farul Constanţa şi Şerif Tiraspol are loc miercuri, de la ora 20.30, pe stadionul din Ovidiu.
Abonații Vodafone nu vor putea urmări Farul – Sheriff
Conform surselor GSP, cei care sunt abonați la Vodafone nu vor putea urmări nimic pe Prima Sport pe durata meciului de la Ovidiu, adică între 20:30 și 22:30. Pe ecran va apărea un mesaj de genul: „În acest moment pe acest post rulează jocul Farul – Sheriff, dar abonații acestui operator TV nu au acces la acest serviciu”.
Conform ultimelor date furnizate de ANCOM, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Vodafone deținea peste 10% din piața abonaților la serviciile de televiziune, indiferent de forma acestora: cablu sau prin satelit (DTH), adică în jur de 900.000 de abonați.
În schimb, cei care sunt conectați la RCS&RDS și Orange, celelalte companii care oferă servicii TV, vor avea transmisiunea meciului prin intermediul celor două posturi care îl vor reda live: Digi Sport și Prima Sport.