Ford şi-ar putea muta parţial producţia pentru marca Fiesta în România

Producţia firmei de automobile Ford pentru marca Fiesta ar putea fi mutată parţial în România, întrucât fabrica din oraşul german Köln ar urma să fie nevoită să economisească drastic, după ce filialele europene ale companiei au înregistrat pierderi de 1,2 miliarde de euro în 2013. Potrivit informaţiilor publicate luni de cotidianul Bild, un nou model de afaceri ar presupune mutarea unei părţi a acestei producţii la fabrica Ford din Craiova.
Iulian Tudor
17 feb. 2014, 10:35
Ford şi-ar putea muta parţial producţia pentru marca Fiesta în România

Angajaţii de la fabrica din Köln au posturile garantate până în 2017, însă după aceea, aproximativ 1.000 dintre aceştia ar putea fi concediaţi. Nici directorul fabricii din Germania, Bernhard Mattes, nici conducerea americană nu au arătat concret care le-ar fi planurile pe termen mediu. „Planul prevede ca angajaţii din Köln să construiască în turele de dimineaţă şi seară 1.200 de unităţi. Potrivit cererii, colegii din România ar putea să preia restul producţiei Ford Fiesta”, se arată în comunicatul de presă transmis de companie, potrivit Agerpres.

Mutarea producţiei în România ar fi motivată în principal de costuri, arată Bild. Spre deosebire de Köln, cheltuielile pentru salarii şi consumul de energie sunt semnificativ mai mici. Chiar şefii de la Ford susţin că „în Köln, cei care muncesc în tura de noapte, câştigă cu 500 de euro net mai mult decât colegii din turele de dimineaţă sau seară. Este vorba de 1.000 de posturi din tura de noapte – în vremuri de criză, aici este potenţialul de economisire”.

Citeşte şi Ford recheamă în service 33.000 de maşini hibrid C-Max din cauza unor defecţiuni la plafon

În 35 de ani, şapte milioane de maşini Ford au ieşit de la fabrica din Köln. Din 2017, ameninţă mutarea parţială la fabrica Ford din Craiova, întrucât acolo ar urma ca producţia să fie mult mai ieftină. Bild constată că, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, salariile din România sunt plătite la nivelul de 5 euro pe oră, ceea ce reprezintă numai 10% din costurile totale suportate în Germania. Astfel, românii pot construi, cu salarii mai mici, un Ford Fiesta cu 1.300 de euro mai ieftin decât colegii din Köln. În cele două fabrici muncesc la producţia Ford Fiesta câte 4.000 de angajaţi.

Citeşte şi Băsescu: Am acasă Ford B-Max, dar nu îl conduc, ca să nu fac ce am făcut cu Logan-ul VIDEO

Şefii de la Ford susţin că vor să discute cu reprezentanţii angajaţilor, astfel încât Ford Fiesta să poată fi construit şi pe viitor în Köln, la fel de profitabil. Anterior, purtătorul de cuvânt al acestora, Martin Hennig, declara pentru presa locală că este cea mai eficientă fabrică de automobile din lume şi că, dacă se restrânge, înseamnă o lichidare parţială. El susţinea că pot fi făcute economii în sectorul IT, la vânzări sau la chiar la amplul aparat de management al companiei.

Bild aminteşte că, din cauza crizei vânzărilor, gigantul automobilistic care are 80 de fabrici în toată lumea, cu 165.000 de angajaţi, are de gând să reducă numai în Europa 6.000 de posturi din totalul de 47.000.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Mai are statul român bani de pensii? Anunţ şocant: „Doar din împrumuturi! Nu mai avem bani!”
Capital.ro
Anunț pentru cei cu cont și card la Banca Transilvania. Regulă la retragerea de numerar la bancomat
Playtech.ro
Când ajung pensiile în iunie 2025 prin Poșta Română? Anunț despre o posibilă întârziere
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe George Simion
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Zodia care suferă din dragoste. Relația se rupe brusc
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Accident înfiorător în Botoșani! Un bărbat a murit pe loc și alte două persoane au fost rănite, după o manevră greșită. Martorii descriu imagini tulburătoare
Cancan.ro
ULTIMELE cuvinte ale fostei jurnaliste, înainte de a-şi pierde cunoștința după ce a căzut de la etajul 5 cu fiica ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă de scăpare. Anunțul venit chiar azi: Trebuie să treacă la următorul nivel
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mioara Velicu și Steliana Sima au primit distincții de la Ilie Bolojan. Cum au reacționat când au fost sunate chiar de președintele interimar: ”Eu am rămas încremenită. Am zis că cine știe cine își bate joc de mine” / EXCLUSIV
MediaFlux
Călin Georgescu ar fi încălcat condițiile controlului judiciar în timpul campaniei electorale. Se analizează extinderea anchetei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mega-fraudă imobiliară în Ploiești: 14 persoane și firme, trimise în judecată pentru înșelăciune de aproape 9 milioane de euro