În acea perioadă, acest suc era considerat un lux pentru mulți dintre români, fiind o alegere populară pe mesele familiei. Chiar și astăzi, la auzul numelui Cico, mulți dintre cei care au trăit acele vremuri simt un val de nostalgie, mai ales când își amintesc de termenul de valabilitate de doar 7 zile și de faptul că băutura dispărea rapid din magazine.
Cico a fost lansat pentru prima dată în anii ’70, răspunzând dorinței României socialiste de a crea o alternativă locală la băuturile carbogazoase occidentale, precum Coca-Cola și Pepsi, care erau greu accesibile în acea perioadă. Inițiativa nu a venit direct din partea regimului lui Nicolae Ceaușescu, ci din partea fratelui său, Ion Ceaușescu, care a propus înființarea unei rețele de fabrici de conserve și sucuri. Acestea aveau scopul de a valorifica fructele și legumele autohtone. Deși nu este larg cunoscută, povestea nașterii Cico a fost legată de această dorință de a susține economia țării și de a oferi un produs autohton de calitate.
Potrivit Realitatea.net, numele „Cico” este o combinație simplă, dar eficientă, cu semnificații profunde. „CI” provine de la citrice, iar „CO” se referă la cola, reflectând ideea de a combina diverse arome într-o singură băutură. La început, Cico era vândut la prețul de un leu sticla, o sumă considerată mare pentru acea perioadă, dar care nu i-a descurajat pe români să o cumpere. Aromele sale plăcute, cu un gust dulce-acrișor, l-au transformat rapid într-un favorit al celor mici, dar și al adulților.
Unul dintre secretele succesului Cico a fost compoziția sa naturală. Fără aditivi sau conservanți chimici, băutura era complet naturală, însă acest lucru venea cu un dezavantaj: termenul de valabilitate foarte scurt de doar 7 zile. Acest lucru făcea ca băutura să fie consumată rapid și să fie considerată un produs foarte proaspăt. Pentru mulți, Cico reprezenta nu doar o băutură, ci o mică „delicatesă efemeră”.
Fabricarea Cico se realiza cu ajutorul unui sistem destul de rudimentar în multe dintre fabricile din țară. Deși procesul de producție era aproape artizanal, băutura era totuși de calitate. De exemplu, în cinci din cele șase fabrici care produceau Cico în Capitală, sticlele erau spălate manual, iar sucul era turnat tot manual. Singura fabrică care beneficia de tehnologie modernă era cea din Militari, unde existau linii automate de producție. Concentrațiile de fructe erau obținute de la Institutul pentru Produse Horticole din București și de la alte ferme din țară, iar unele dintre ele erau furnizate prin barter din Grecia. În perioada sa de glorie, Cico se îmbutelia în aproximativ 600.000 de sticle pe zi.