Dinamo poate juca în Europa. UEFA e de acord, decizia finală o ia FRF

Dinamo are şanse să revină în cupele europene chiar din această vară, deşi gruparea nu a ieşit din insolvenţă în termenul precizat de regulament. Decizia finală va aparţine Comisiei de Licenţiere a FRF.
Filip Stan
02 mart. 2016, 10:57
Dinamo poate juca în Europa. UEFA e de acord, decizia finală o ia FRF

Dinamo a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie 2015, cu o lună mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul din 25 martie 2015, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia societăţii în circuitul economic, însă ANAF a contestat planul de reorganizare. Dinamo a reușit să iasă din insolvență la 24 septembrie 2015.

CITEŞTE ŞI Se vinde DINAMO! Ionuţ Negoiţă confirmă NEGOCIERILE, dar afacerea este CONFIDENŢIALĂ

Gheorghe Chivorchian, fost secretar general al FRF, a explicat de ce Dinamo poate juca în Europa chiar din sezonul 2016-2017.

„Dinamo trebuie să probeze că la 31 martie 2015 nu are datorii aferente lui 31 decembrie 2014. Din datele pe care le am şi cred că nu sunt eronate, Dinamo a probat că nu sunt datorii, asta pentru licenţa de cupe europene. Ori dacă Dinamo probează că şi-a plătit aceste datorii, problema că instanţa i-a aprobat ieşirea din insolvenţă mai târziu decât această dată nu mai este problema clubului Dinamo. Tu, Dinamo, nu poţi să de duci să spui să te programeze mâine, că ai licenţa. Instanţa te programează când are date libere.

CITEŞTE ŞI Dinamo-Steaua se joacă de două ori în trei zile, joi şi duminică. Programul play-off-ului Ligii 1

Reprezentanţii lui Dinamo au avut o întâlnire la UEFA pe această speţă şi reprezentanţii de la UEFA le-au spus că nu e problema lor, ci problema FRF. Şi cred că atunci când se va ajunge la comisia de fond, Comisia de Licenţiere, dacă Dinamo va veni să demonstreze că nu are aceste datorii, atunci lui Dinamo ar trebui să i se acorde licenţă”, a declarat Gheorghe Chivorchian la Digi Sport.

Ionuţ Lupescu, directorul tehnic al Comisiei de Antrenori de la UEFA, a confirmat tot la Digi Sport spusele lui Gheorghe Chivorchian: „Întrebaţi-l pe domnul Duru (n.r. – directorul Direcţiei de Licenţiere din cadrul FRF). Sper ca Dinamo să primească un răspuns pozitiv din partea UEFA, dar totul depinde de domnul Duru. Cei de la Dinamo au fost de bună credinţă, şi-au plătit datoriile la timp. Dacă domnul Duru va da un răspuns favorabil celor de la UEFA, forul european nu are nicio problemă cu participarea lui Dinamo în cupele europene”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Scenariu apocaliptic pentru destinația de vis a românilor
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
BREAKING! A murit Daniela, femeia lovită de soț. Bărbatul nu își regretă fapta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Tragedia care zguduie Vinerea mare. Un accident grav a luat vieți. Flăcările au mistuit totul
MediaFlux
Papa Francisc a murit! Avea 88 de ani. Doliu la Vatican și în lume
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație