După un sezon ratat, în care n-au prins nici măcar podiumul în Liga 1, Rapid şi Dinamo şi-au disputat unicul trofeu rămas la îndemână în actuala stagiune, Cupa României.
Prima repriză a fost echilibrată în care cele două echipe au avut câte două ocazii importante, cea de-a doua parte a meciului a adus fericirea pentru formaţia din Ştefan cel Mare. În minutul 57, după o centrare a lui Curtean, Adrian Scarlatache a trimis cu capul şi l-a învins pe Dani Coman care a ieşit greşit din poartă.
Rapidiştii au alergat după egalare însă nu au reuşit să înscrie astfel că finalul meciului a declanşat petrecerea „câinilor”. Acesta este primul trofeu al lui Dinamo după o pauză de cinci ani.