Mircea Lucescu și Răzvan Lucescu sunt invitații speciali ai evenimentului caritabil. Ei vor antrena cele două echipe iar în teren se vor afla jucători ca Andone, Lupescu, Marica, Fl. Petre, Kiriță, Dănciulescu, Stelea, Câmpeanu, C. Munteanu, Răducioiu, Lupu, Iftodi, Sabău / Pancu, Dulca, O. Maier, Măldărășanu, Ganea, Lobonț, Șumudică, Nanu, Stanciu, Raț, D. Niculae, Maftei sau Dani Coman.
Meciul este programat vineri, 7 iunie, la ora 18:30, iar intrarea este liberă, accesul urmînd să se facă începînd cu ora 17:00. Spectatorii sunt încurajați să lase donații în urnele care vor fi amplasate lângă scaune, dar și prin SMS.
În deschiderea acțiunii intitulată „Dăruim viața prin fotbal” este programat un meci demonstrativ între echipa Fundației Real Madrid și naționala jurnaliștilor, care este sponsorizată de Superbet, Aqua Carpatica și Alexandrion Group.
Toate fondurile strînse cu ocazia acestei partide vor fi donate în conturile lui Gabriel Bălăcean, care are nevoie de 200.000 de euro pentru mai multe intervenții chirurgicale în următorii cinci ani.