Dinamovistul a subliniat că nu contează de unde vin contribuțiile pentru clubul pe care îl susține, important e ca proiectul să strângă cât mai mulți bani.
„Contează foarte mult toate contribuțiile. Nu mă interesează acest aspect. Evident că nu am refuzat pe nimeni, dar nu mă interesează. Mai rămâne ca Gigi Becali să doneze”, a explicat Oprea, pentru Pro Sport.
Asociaţia „Dinamovişti pentru Dinamo” a demarat negocierile cu Ionuţ Negoiţă pentru cumpărarea pachetului de acţiuni de la Dinamo, dar patronul clubului a mai discutat o posibilă cedare şi cu un consorţiu spaniol, omul de legătură fiind Ioan Andone.
„Vom oferi suma cerută de 1 leu. Sunt niste datorii intragrup şi alte datorii, peste 2 milioane, pe care Dinamo le mai are, cu totul poate 2,5 milioane. Sunt nişte datorii importante către firmele domnului Negoiţă. El trebuie să înţeleagă că aşa cum au fost făcute în timp trebuie eşalonate şi ele, Dinamo trebuie să continue şi apoi el să îşi recupereze banii,” a explicat Răzvan Oprea, într-o intervenţie la Fotbal Club, de la Digi Sport.