Gheorghe Dincă a trimis din penitenciar o scrisoare lungă de 50 de pagini, care conține o serie de blesteme. Acesta a mai vurt să sublinieze încă o dată că este nevinovat.
Monstrul din Caracal face ce face și iese din nou la atac. Așa cum i-a obișnuit pe toți, acesta își exprimă gândurile cel mai bine, în scris. În loc să explice de ce a comis faptele abominabile, criminalul de la Caracal a scris o scrisoare care conține o serie de blesteme.
Mai exact în cele 50 de pagini, acesta a lansat o sumedenie de acuzații către cei care anchetează cazul. Nici judecătorii nu au scăpat de vorbele urâte ale lui Dincă, pe care i-a amenințat.
Pe data de 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Craiova va judeca dosarul Caracal.
Monstrul din Caracal a prezentat de-a lungul timpului o mulțime de informații. Nu a făcut nimic altceva decât să producă și mai mare suferință în familia Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșeanu, fetele despre care se spune că Dincă le-ar fi omorât.
Pe 23 septembrie 2022, Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.
Judecătorii de la Tribunalul Olt au hotărât să îl condamne pe acesta pentru trafic de persoane, viol, omor și profanare de cadavre, după trei ani de la dispariția celor două fete.