Dîncu: Acum cerem ca SRI să se ocupe de toate aspectele. În ultima vreme trendul a fost să i se limiteze activitatea

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, joi, că trendul a fost ca în ultima vreme să se limiteze activitatea Serviciului Român de Informații, inclusiv în zona corupției, în timp ce în prezent se solicită SRI să se ocupe de toate aspectele vieții sociale, inclusiv cele medicale, fapt care este peste capacitățile instituționale ale acestui serviciu.
Iulian Tudor
26 mai 2016, 17:38
Dîncu: Acum cerem ca SRI să se ocupe de toate aspectele. În ultima vreme trendul a fost să i se limiteze activitatea

Noi trebuie să fim coerenți cu noi înșine, să vedem ce cerem SRI-ului să facă. Dacă SRI-ul s-a implicat în lupta anticorupție prea mult, spuneau unii, mai ales, dintre cei afectați, am venit cu hotărâri în care le-am limitat activitatea. Acum cerem ca SRI-ul să se ocupe chiar de toate aspectele vieții sociale să spunem, medicale, educaționale și cred că este peste capacitățile unei asemenea instituții. În momentul în care SRI-ul a dat note despre asta, în care a avertizat instituțiile că se produce un lucru disfuncțional în sistemul medical, atunci sistemul medical trebuie să preia asta și să o ducă mai departe, să vadă magnitudinea unui anumit fenomen„, a spus Vasile Dîncu, la Europa FM.

El a precizat că ceea ce se solicită în prezent SRI este atât peste capacitățile sale fizice, dar mai ales constituționale. „Cred că și fizice, dar în primul rând constituționale. Atribuțiile, dacă tot spunem că suntem foarte stricți cu definirea constituțională a instituțiilor, atunci ei se ocupă de zona securității naționale„, a afirmat vicepremierul.

Întrebat dacă sănătatea publică este un lucru de securitate națională, Vasile Dîncu a răspuns: „Este un lucru de securitate națională, dar nu cred că în momentul acesta, de exemplu, SRI-ul are specialiști care să meargă la detalii, să facă analize în laboratoare și altceva. Nu au specialiști în domeniul ăsta. Nu cred că există așa ceva. Deci trebuie să ne asumăm noi o protecție a sistemului din interior, în primul rând. Aici trebuie să fie mecanismele cele mai importante. Nu cred că SRI ne poate spune în fiecare loc ceea ce se întâmplă și ceea ce poate deveni un mare scandal„.

Vicepremierul a atras atenția totodată că în ultima vreme activitatea SRI a fost limitată, inclusiv în zona corupției.

În ultima vreme trendul a fost, să spunem așa, să le limităm activitatea, inclusiv în zona corupției, pentru că aici era o problemă de corupție. De acolo a ajuns SRI-ul până la urmă să se ocupe sau să anunțe, să facă informări despre dezinfectanți, pentru că probabil a observat probleme care țineau de corupție, care este într-adevăr o problemă foarte importantă de siguranță națională„, a explicat Vasile Dîncu.

El a spus că SRI a avertizat asupra problemelor care țin de sănătate publică. „Ceea ce poate să facă SRI-ul în acest moment este să avertizeze, nu are dreptul să facă urmărire penală, nu poate să facă alte lucruri care țin de, să spunem, separația puterilor în stat, pentru că asta am înțeles că este marea noastră problemă. Să dăm atunci alt caracter notelor pe care le face SRI-ul. În acest moment nu există decât funcția de informare a demnitarilor sau a celor din zona respectivă”, a afirmat Dîncu.

Întrebat ce și-a spus atunci când a aflat că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, nu a fost filat, Vasile Dîncu a răspuns că s-a gândit la decizia Curții Constituționale a României prin care s-a limitat capacitatea de activitate a SRI.

„M-am și gândit la faptul că (…) prin decizia Curții Constituționale s-a limitat capacitatea de urmărire, de informare de către SRI, pentru că acum le cerem, de fapt îi întrebăm de ce n-au făcut asta. Ar fi trebuit să ne întrebăm și atunci (…) când s-a stabilit acest lucru că nu pot face urmărire de exemplu în dosare penale și s-au limitat atribuțiile SRI-ului prin aceasta”, a adăugat Dîncu.

Potrivit acestuia, trebuie avut în vedere în viitor ce se poate întâmpla atunci când se limitează atribuțiile unei instituții.

„Cred că trebuie să ne gândim și în viitor foarte precis la ceea ce se poate întâmpla atunci când limităm atribuțiile unei instituții. Sigur că în cazul SRI-ului există, în mod normal, fiind o instituție de forță ca să spunem așa, poate să existe suspiciunea că își depășește atribuțiile, dar atunci trebuie să vedem foarte bine cine preia atribuțiile pe care de exemplu le luăm de la o instituție. Nu cumva rămân să nu le mai folosească nimeni, să nu le mai preia nicio altă instituție? (…) Trebuie formați oameni, este vorba de a crea o altă forță într-o altă parte care să se ocupe de supraveghere”, a afirmat Dîncu.

Întrebat dacă ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, se plânge că MAI este supraaglomerat cu solicitări de urmărire, Vasile Dîncu a infirmat. „Domnul Tobă nu se plânge. (…) Dar în acest moment s-au preluat unele atribuții care nu se pot face peste noapte. Asta au avertizat și instituțiile care lucrau în acel moment. (…) A fost o decizie care poate trebuia gândită cu o perioadă de tranziție”.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll ora 15:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi! Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Dispar micii. Situația este catastrofală
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Bărbat de 87 de ani moare în fața unei secții de votare din Cicănești, Argeș
MediaFlux
A MURIT în SECȚIA DE VOTARE! ȘOC total la ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy