El îşi va desfăşura activitatea în aparatul propriu de lucru al primului-ministru. Tot ca şi consilier de stat al premierului a fost numit Sorin Encuţescu, secretar de stat în Ministerul Apărării în Guvernul Năstase.
Diplomat de carieră cu mare experienţă, Mihnea Constantinescu a lucrat ca director de cabinet al premierilor Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.
În 2004, el a fost detaşat de la Ministerul de Externe la Palatul Victoria, în funcţiile de director de cabinet şi de consilier diplomatic al premierului Năstase, pe care le-a ocupat pînă la sfîrşitul acelui an, cînd s-a întors în Ministerul de Externe.
La scurt timp însă, Constantinescu a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului Tăriceanu în martie 2005, fiind eliberat din funcţie în decembrie 2008.
Şi în acel caz, Mihnea Constantinescu a fost detaşat la Palatul Victoria, el păstrându-şi statutul de diplomat.