Diplomele universităţilor acreditate din România vor fi recunoscute în Franţa

Diplomele univeristăţior acreditate din România vor fi recunoscute în Franţa şi invers, după ce Parlamentul va ratifica tratatul semnat joi, la Bucureşti, de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin.
Romania TV
18 oct. 2012, 14:55
Diplomele universităţilor acreditate din România vor fi recunoscute în Franţa

„Există o Convenţie internaţională de la Lisabona care, în principiu, pune în lege posibilitatea recunoaşterii diplomelor, dar recunoaşterea efectivă revine celor două state. Statele decid prin semnarea unui tratat, de genul celui semnat de noi astăzi, care va fi ratificat de Parlament şi prin care, apoi, devine lege obligatorie pentru cele două state recunoaşterea diplomei univeristare”, a explicat ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a mai spus că Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) recunoştea fără probleme stagiile făcute în Franţa de studenţi români.

Prin acest tratat, recunoaştere diplomelor devine valabilă fără acordul dintre universităţi, cum se practică atunci când nu există un astfel de acord. „Recunoaşterea diplomelor devine obligatorie după ratificarea tratatului, pentru orice program de studiu acreditat. Sigur, până la sfârşitul acestui an, tratatul va fi ratificat de Parlament”, a mai spus ministrul Educaţiei, care a precizat că România a mai avut un acord similar cu Republica Moldova, dar au fost unele probleme legate de acesta.

„Cred că mai avem un tratat similar cu Italia”, a adăugat ministrul.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, Franţa primeşte la studii, în învăţământul superior, cei mai mulţi studenţi.

„Avem, în România, cele mai multe teze realizate în co-tutelă cu universităţi franceze, avem foarte multe acorduri directe între universităţi. Există foarte multe lucrări de cercetare pe proiecte europene care se derulează cu participarea cercetătorilor români şi francezi, precum şi programe de masterat în co-tutelă cu univeristăţi franceze şi visiting profesori veniţi din Franţa. Mobilitatea pe care o gândim la nivelul studenţilor şi profesorilor are cea mai mare anvergură spre Franţa. Vorbim despre internaţionalizarea învăţământuluui. Acesta este şi un criteriu de ranking pentru universitate – numărul studenţilor străini”, a mai spus Andronescu.

În universităţile din România sunt mulţi studenţi francezi, iar în ultimii ani, numai la Medicină au venit peste 1.500 de de tineri. „Cred că valoarea şcolii de medicină din România este un atu pentru tinerii francezi care vin să înveţe la noi”, a mai spus Andronescu.

Rectroul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, crede că tratatul încheiat cu Franţa va reduce birocraţia. „După ştiinţa mea, nu au fost probleme cu studenţii care au studiat în Franţa. În toate cazurile, le-au fost recunoscute stagiile de pregătire, iar asta, cu certitudine, în baza propriilor acorduri bilaterale”, a mai spus rectorul UB.

Tot joi, Universitatea din București a primit de la Ambasada Franţei cheile Vilei Noël, unde va funcţiona Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CeReFREA – Centre Régional Francophone d’Études Avancées en Sciences Sociales).

Astfel, proiectul care a câștigat prestigiosul premiu Louis D. al Academiei Franceze, în valoare de 750.000 de euro, va transforma Vila Noël, fost sediu al Serviciului de Cooperare al Ambasadei Republicii Franceze în România, într-un pol de excelență pentru studiul științelor sociale francofone: Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CeReFREA).

Misiunea CeReFREA este aceea de a dezvolta programe autonome de cercetare, de a primi profesori, cercetători, doctoranzi și post-doctoranzi în mobilitate și de a susține rețele de cercetare în domeniul științelor sociale prin conferințe, evenimente științifice, seminarii și programe, a explicat ambasadorul Franţei, Philippe Gustin.

Vila Noël beneficiază de o suprafață utilă de aproximativ 800 de metri pătraţi şi are săli de conferințe și de seminarii, o bibliotecă și birouri individuale.

Clădirea permite și amenajarea unor camere pentru cinci-opt rezidenți, precum și a unei cafenele.

Partenerii în activitățile CeReFREA sunt Universitatea București (prin Facultatea de Științe Politice, Noua Școală Doctorală Francofonă în Științe Sociale-EDSS, Colegiul Juridic Franco-Român al Facultății de Drept-CJFR și Catedra Senghor), New Europe College-NEC, Institutul de Studii Avansate în Științe Sociale şi Noua Universitate Bulgară (prin Departamentul de Științe Politice, Sofia-SPNUB).

Înfiinţată în 1864, Universitatea din Bucureşti este considerată cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din România.

În facultăţile Universităţii Bucureşti sunt 2.700 de studenţi francofoni la ştiinţe sociale, iar 600 dintre ei vor primi diplomă franco-română. De asemenea, la masterul francofon sunt aproape 200 de studenţi.

Prin CeReFREA, instituţia își propune să devină un pol de excelenţă francofonă pentru cercetare în Europa Centrală şi de Sud-Est.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Trei zodii intră sub protecție divină pe 17 martie, după ora 17. Noroc la bani, surprize și oportunități pentru acești nativi
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Playtech.ro
Cresc pensiile din aprilie 2025. Simona Bucura-Oprescu vine şi cu alte veşti bune pentru pensionari
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Dosarul de pensie: Informațiile care te scutesc de drumuri inutile și stres
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Din 20 martie se schimbă buletinele în România! Apar cele cu cip. Județul care va beneficia în câteva zile de noile acte de identitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”