Directoarea unei prestigioase universităţi a fost găsită împușcată alături de soţ şi fetița de 7 ani

Directoarea universității „Epsom College”, instituție de învățământ de prestigiu din Marea Britanie, a fost omorâtă împreună soțul și fetița sa. Un membru al personalului a fost cel care a auzit focurile de armă și a alertat imediat autoritățile.
Filip Stan
07 feb. 2023, 22:43
Directoarea unei prestigioase universităţi a fost găsită împușcată alături de soţ şi fetița de 7 ani

Emma Pattinson a fost găsită fără suflare, alături de soțul și fetița sa, în vârstă de numai 7 ani. Directoarea faimoasei universități din UK, „Epsom College” și ceilalți doi membri ai familiei, au fost cu toții omorâți prin împușcare. Aceștia se aflau în locuința lor, ce aparținea unității de învățământ din Surrey, unde se mutaseră recent.

Doliu imens în folclor, doi artişti iubiţi ne-au părăsit VIDEO
Focurile de armă au putut fi auzite, în miez de noapte, de către un membru al personalului. Acesta a fost cel care a alertat serviciile de urgență. Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au găsit trupurile neînsuflețite ale celor trei membri ai familiei și au deschis o anchetă. Mai multe clădiri au fost izolate, printre care și poligonul școlii, potrivit The Independent. 

Oamenii legii spun însă că acest lucru se datorează numai faptului că se afla în apropierea locuinței familiei Pattinson și nu face parte din anchetă. Din primele cercetări, poliția din Surrey a ajuns la concluzia că este vorba despre „incident izolat”. Cu toate acestea, ofițerii de poliție vor continua să patruleze în perimetrul instituției de învățământ. Varianta mai plauzibilă luată în calcul de poliţie este că soţul şi-a împuşcat soţia şi fiica şi apoi s-a sinucis.

„Vreau să vă asigur că vom efectua o investigație amănunțită asupra a ceea ce s-a întâmplat și sper să putem aduce puțină liniște în aceste circumstanțe traumatizante.”, a spus detectivul șef Kimball Edey, de la poliția Surrey.

„Suntem conștienți că acest incident tragic va provoca îngrijorare și supărare în comunitatea locală. Deși se crede că acesta este un incident izolat, în zilele următoare, ofițerii noștri vor rămâne în zonă pentru a oferi asigurări elevilor, părinților, profesorilor și comunității locale.”, a adăugat inspectorul Jon Vale, comandantul districtului Epsom și Ewell.

Emma Pattinson preluase funcția în urmă cu șase luni

Emma Pattison avea 45 de ani și preluase conducerea Epsom College la începutul acestui an universitar, în septembrie 2022. Anterior a fost șefă la liceul Croydon, timp de șase ani. Epsom College a primit titlul de „Școala independentă a anului” în octombrie 2022. Într-un podcast destinat elevilor, ea a mărturisit că mutarea într-un alt oraș a însemnat o schimbare foarte mare pentru familia sa.

Un politician turc a murit în cutremur. Doi cetăţeni austrieci au decedat, iar mulţi alţi străini sunt daţi dispăruţi în urma cutremurelor din Turcia şi Siria
„Aș dori să mulțumesc școlii și comunității pentru înțelegere și răbdare în timp ce ancheta continuă. Gândurile și condoleanțele noastre se îndreptă către familia, prietenii și apropiații Emmei, precum și către numeroșii elevi și colegi ale căror vieți le-a îmbogățit de-a lungul carierei sale distinse. Emma a fost o profesoară minunată, dar mai ales a fost o persoană încântătoare. Îi vom comemora pe Emma și familia ei, în mod corespunzător și în conformitate cu dorințele familiei.”, a spus dr Alastair Wells, președintele consiliului guvernatorilor de la Epsom College.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii, în fața unui eveniment istoric. Se întâmplă pe 31 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
În al treilea an de conflict, Ucraina și Rusia își intensifică acțiunile militare și diplomatice
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!