Consilier ELCEN, despre sistemul de termoficare: Dacă nu se face ceva în acest an, vom ajunge la colaps total

Electrocentrale București (ELCEN) a propus acționarilor un masterplan pentru dezvoltarea companiei în perioada 2016-2023, în condițiile în care producătorul de energie are un necesar de finanțare de 250 de milioane de euro, a declarat, marți, Emilian Mateescu, consilier al directorului general al ELCEN, în cadrul unei conferințe pe tema eficienței în termoficare.
Iulian Tudor
26 ian. 2016, 13:05
Consilier ELCEN, despre sistemul de termoficare: Dacă nu se face ceva în acest an, vom ajunge la colaps total

„Investițiile necesare sunt de 250 de milioane de euro. Am propus spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor un masterplan pentru perioada 2016-2023, însă anul 2016 este ultimul minut din ceasul al doisprezecelea pentru sistemul românesc de termoficare. Dacă nu se face ceva în acest an și se împinge totul, iarăși, pentru anii viitori, vom ajunge la colapsul total al producției. Iar dacă dispar 1.400 de gigacalorii din sistem (cât furnizează ELCEN — n.r.), se pot face centrale și centrăluțe, dar nu știu ce investitori vor putea prelua un astfel de necesar de consum”, a susținut Mateescu.

Agentul termic, oprit în mai multe sectoare din Bucureşti

Potrivit acestuia, orice investiție se va face în cadrul companiei se va reflecta și în preț, însă, în final, tot consumatorul are de câștigat, întrucât echipamentele vor fi mult mai eficiente și nu vor mai exista perioade de întrerupere a furnizării agentului termic.

„Orice investiție se va reflecta în preț, dar pentru companie este extraordinar, pentru că permite modernizarea ei. Astfel că, în opinia mea, sub nicio formă nu vor vedea o scădere substanțială a facturii, însă investițiile se vor vedea în eficientizare”, a completat Mateescu.

El a amintit că s-au mai încercat parteneriate public-private cu centrale din cadrul ELCEN, însă nu s-au realizat decât proiecte pe hârtie.

„În ceea ce privește atragerea investitorilor, am asistat la crearea câtorva societăți mixte, prima în 1996 la CET Grozăvești, apoi altele în perioada 2004-2005. Până astăzi nu s-a făcut nimic în afară de hârtii, iar acei investitori nu s-au implicat deloc”, a arătat Mateescu.

Reprezentatul ELCEN a menționat că nici băncile nu sunt atrase de finanțarea sistemului de termoficare. „Avem un sistem de termoficare comunist și semicomunist și un sistem capitalist la bănci”, a punctat el.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
Playtech.ro
Tipul de pește pe care nu ar trebui să îl consume pisicile. Veterinarii nu îl recomandă, poate fi periculos pentru sănătatea lor
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Săptămâna albă. Câteva rețete pentru perioada de trecere spre Postul Paștelui
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
România, zguduită de trei cutremure în această dimineață! Unde au fost înregistrate seismele și ce magnitudine au avut
Cancan.ro
Adio, sobe și șemineuri începând cu această dată. UE le interzice, inclusiv în România
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Un cetăţean străin a provocat distrugeri într-o sucursală bancară din București
MediaFlux
CINE e în SPATELE lui CĂLIN GEORGESCU! S-a AFLAT de abia ACUM! NU e PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar