Directorul ADP Sector 1, Alin Vieru, trimis în judecată pentru luare de mită

Directorul general al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 1, Alin Vieru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Alina Costache
12 mart. 2018, 14:22
Directorul ADP Sector 1, Alin Vieru, trimis în judecată pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei consilierul local Viorel-Daniel Chirvasă şi Anca-Maria Gagu, şef al Serviciului Juridic din cadrul ADP Sector 1, ambii acuzaţi de mărturie mincinoasă.

„În perioada iunie-iulie 2017, inculpatul Vieru Alin, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul subordonatului său Stoian Alin-Nicolae, inspector de specialitate în cadrul Serviciul Tehnic, a pretins de la reprezentantul unei asocieri de firme (martor în cauză) plata unui procentaj de 10% (în total 1.804.800 lei) din valoarea unui contract de prestări servicii în favoarea beneficiarului ADP Sector 1. Banii respectivi au fost pretinşi de inculpat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce vizau derularea în bune condiţii a contractului respectiv”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Alin-Nicolae Stoian a primit ulterior de la martor sumele de 13.600 de lei, respectiv 6.800 de lei, reprezentând mita pentru lunile aprilie-iulie 2017 destinată directorului general al ADP Sector 1, din care şi-a însuşit cea de-a doua tranşă.

„Deoarece suma de 13.600 lei reprezenta doar circa 1/5 din suma pretinsă lunar, inculpatul Vieru Alin i-a spus lui Stoian Alin-Nicolae să remită banii respectivi, fără nicio explicaţie, consilierului local Chirvasă Viorel-Daniel”, precizează DNA.

Viorel-Daniel Chirvasă şi Anca-Maria Gagu sunt acuzaţi că, atunci când au fost audiaţi de procurori, au făcut cu intenţie afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora au fost întrebaţi, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultau din probatoriul cauzei.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au încheiat anterior cu Alin-Nicolae Stoian un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în sarcina acestuia reţinându-se săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Acesta este tunelul bântuit din România. Este o lucrare impresionantă, dar ascunde secrete teribile
Capital.ro
Cine se ascunde în spatele lui Călin Georgescu. Abia acum a recunoscut: Ne-am despărțit...
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
David Popovici, amenințat de un vecin. Sportivul a chemat Poliția
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Un șofer din Bacău urmărit de poliție după refuzul de a opri, amendat cu aproape 6.500 de lei
MediaFlux
A AMENINȚAT că-i DĂ FOC! David Popovici a cerut ORDIN de PROTECȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România