Directorul CFR Călători se scuză pentru declarațiile halucinante: „A fost un moment de lipsă de concentrare”

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, s-a scuzat pentru declarațiile halucinante făcute în această dimineață referitoare la întârizerea unui tren plin cu copii timp de nouă ore.
Claudia Simion
29 iul. 2021, 14:59
Directorul CFR Călători se scuză pentru declarațiile halucinante:

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a reacționat vizibil iritat atunci când a fost întrebat de un jurnalist Antena 3 de ce nu s-a găsit o soluție pentru acei copii: „Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”, a spus directorul.

Acum, șeful CFR Călători a revenit asupra declarației sale și spune că a fost un „moment de lipsă de concentrare”. „A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, a explicat Vizante.

Directorul CFR Călători asigură toți pasagerii că, mai ales în situații dificile, compania a depus și depune toate eforturile pentru a depăși dificultățile survenite cât mai rapid.

Reacția ministrului Transporturilor

Ministrul Transporturilor a mărturisit că și fiul său în vârstă de patru ani se afla săptămâna trecută într-un tren care se îndrepta spre Constanța.

”Pasagerii care au plătit bilet se află într-o situație foarte neplăcută (n.red. – ministrul face referire la trenul plin cu copii care a staționat aproape nouă ore în apropiere de București, la Fundulea). Copilul meu de patru ani s-a aflat săptămâna trecută într-un tren spre Constanța. Putea să i se întâmple lui (n.red. – să întârzie ore întregi, din cauza faptului că trenul în care se afla a stat blocat în câmp). Nu era un tren ministerial, era un tren obișnuit. Le cer scuze oamenilor care se află în situația asta”, a spus Cătălin Drulă.

Citește și Florin Cîțu îl atacă pe ministrul Drulă, demolându-l pe directorul CFR: „Dacă ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”. Cum se scuză Vizante

Florin Cîțu: Nu mi se pare normal să spună că soluția e în altă parte

Premierul Florin Cîțu consideră că nu este normal ca șeful de la CFR Călători, Ovidiu Vizante, să spună că soluția este în altă parte, nu la el, în cazul trenurilor blocate în câmp timp de nouă ore. „Nu mi se pare normal ca într-o astfel de situație șeful de la CFR Călători să spună că soluția e în altă parte. Soluția e a celor care administrează”, a spus Cîțu. O reacție legată de atitudinea lui Ovidiu Vizante a avut și Cătălin Drulă, ministrul transporturilor, însă a fost una de apărare a șefului CFR Călători.

„O să am o discuție să văd care sunt concluziile. Nu pot să vă spun de ce nu s-a intervenit. O să cer o situație de ce nu s-a intervenit. O să vedem ce s-a întâmplat”, a mai spus Cîțu întrebat dacă va fi demis directorul CFR Călători.

Trenul Mangalia – Arad a acumulat peste nouă ore întârziere după ce a staționat în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Trenul, plin cu copii ce veneau din tabără, a plecat la ora 19.10 din Mangalia și abia după 8.30 a ajuns în Gara de Nord. Jumătate de oră mai târziu trenul a părăsit Gara de Nord și ar trebui să ajungă la Arad după ora 21.30, ceea ce înseamnă că pentru unii pasageri călătoria va fi mai lungă de 26 de ore. Linia de contact s-a rupt la Fundulea din cauza rafalelor puternice de vânt.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viața bate filmul. Cum se desfășoară, de fapt, Conclavul de la Vatican 
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump, avertisment final către Vladimir Putin privind Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor și semnează un acord!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre