Directorul de la Apavil Râmnicu Vâlcea, prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă

Ion Ionescu, directorul comercial al Apavil Râmnicu Vâlcea, reţinut joi seară de procurorii DNA după ce a fost surprins în flagrant primind mită, va fi prezentat, vineri, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 ian. 2015, 10:27
Directorul de la Apavil Râmnicu Vâlcea, prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii anticorupţie din cadrul Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Ion Ionescu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită după ce, în urma unui flagrant, asupra sa au fost găsite sumele de 1.000 euro şi 20.000 lei, primite de la denunţător.

Procurorii au dispus, în urma unor audieri, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Ion Ionescu, inculpatul urmând a fi prezentat vineri la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„În intervalul septembrie 2014 – decembrie 2014, inculpatul Ionescu Ion, în calitate de director comercial, a primit de la un denunţător, agent comercial, sumele de 1.000 dolari americani şi 5.000 de lei, pentru ca în schimb să-i atribuie, în mod preferenţial, prin încredinţare directă, contracte de achiziţie publică vizând necesarul SC Apavil SA Vâlcea, aferent anului 2015. (…) De comun acord, cei doi au stabilit ca inculpatul Ionescu Ion să primească, în numerar, suma de 10.000 de dolari americani, iar în funcţie de cuantumul contractelor atribuite, să-i mai fie remis un procentaj de 15% din contravaloarea acestora, din care să fie scăzută suma dată în avans”, se arată în comunicatul DNA.

SC Apavil SA Vâlcea este o societate comercială cu capital integral de stat, având ca acţionari Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea şi unităţile teritoriale din raza judeţului.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Țara din Europa unde a crescut consumul unei legume cultivate masiv de români. Cum explică specialiștii din retail fenomenul
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
Playtech.ro
Amendă de 5.000 de lei, pe loc, pentru un gest banal. Românii care locuiesc la bloc sau la casă, vizați
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Curg escrocheriile în România. Ultima înșelătorie face victimă după victimă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bani în România după deces. Casa de Pensii e obligată prin lege să plătească. Se achită chiar și 16 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump se pregătește pentru primul discurs major în Congres după revenirea la Casa Albă
MediaFlux
Pregătirile pentru întâlnirea Trump-Putin s-au accelerat în mod neașteptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă