PRIMA CASĂ, pe FINAL. Directorul FNGCIMM: Fondurile alocate programului se vor reduce

Alexandru Petrescu, fost ministru al IMM-urilor şi director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-urilor (FNGCIMM), a dezvăluit că anul acesta programul Prima Casă nu va mai beneficia de o majorare de plafon, iar finanţările se vor reduce treptat în perioada 2017-2020.
Filip Stan
08 sept. 2017, 09:45
PRIMA CASĂ, pe FINAL. Directorul FNGCIMM: Fondurile alocate programului se vor reduce

Valoarea maximă a creditului Prima casă de 60.000 de euro va fi menţinută în perioada următoare, iar pentru anul acesta nu se va face o majorare de plafon pentru acest program guvernamental, a declarat Alexandru Petrescu, fost ministru al IMM-urilor şi director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-urilor (FNGCIMM).

„Nu există vreo intenţie să se mărească valoarea maximă a creditului Prima casă. Anul acesta nu se va face o majorare de plafon pentru Prima casă. Anul trecut fondul a solicitat o majorare şi a fost acordată o majorare, dar nu exista acel memorandum atunci“.

Pe 29 noiembrie 2016 a fost semnat şi adoptat de guvern un memorandum cu o strategie de decelerare a programului Prima casă pe perioada 2017-2020. În consecinţă, anul trecut Fondul a avut un plafon de 2,9 miliarde lei, iar anul acesta de numai 2,5 mld. lei.

„Anul viitor vom avea 2 mld. lei plafon. Programul Prima casă, unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale post-decembriste, va decelera. Din punctul meu de vedere, programul şi-a trecut de punctul maximal al eficienţei lui. Dacă ne uităm istoric, el a fost gândit să relanseze procesul de creditare ipotecară într-o perioadă în care băncile erau extrem de rezervate de a mai acorda credite“.

Alexandru Petrescu explică faptul că planul iniţial al guvernului era ca acest pro­gram să genereze în portofoliul băncilor pro­duse de creditare ipotecară cel puţin în para­metri similari. Astăzi există produse, altele decât Prima casă, care au la nivelul dobân­zii şi avansului parametrii similari cu Prima casă.

„În ciuda programelor simiare de cre­ditare, în general oamenii se duc tot spre Pri­ma casă, în ciuda faptului că programul vine cu o serie de restricţii: 5 ani nu poţi vinde, tre­buie să anunţi banca, trebuie să anunţi fon­dul în cazul unei tranzacţionări ulterioare etc”. Fondul de Garantare a epuizat în momentul de faţă aproximativ 90% din plafonul pentru Prima casă, cu o rată de aprobare a dosarelor de aproximativ 80% din dosare, arată ZF.

Pentru creditele Prima casă, directorul FNGCIMM aminteşte că este cel mai mic grad de default, în jurul de 0,3%.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe