Directorul Ford România a mers să vadă cum avansează lucrările la drumul inaugurat în mai de Dragnea şi Cuc FOTO

Directorul Ford Romania, Ian Pearson, a mers personal să vadă care este stadiul drumului expres Craiova-Piteşti inaugurat de Liviu Dragnea şi Razvan Cuc în luna mai.
Filip Stan
01 iul. 2019, 07:34
Directorul Ford România a mers să vadă cum avansează lucrările la drumul inaugurat în mai de Dragnea şi Cuc FOTO

”Am avut nevoie de aproape o oră ca să traversez Balşul, săptămâna trecută, aşa că am decis să văd în ce stadiu se află lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti, în special cele la centura Balşului. Lucrările au început în data de 22, cu anunţul că centura va fi gata până la finalul anului! Aşa cum puteţi vedea în pozele pe care le-am făcut ieri, nu a fost înregistrat vreun mare progres de la startul lucrărilor”, a scris Pearson, pe contul de Facebook.

Directorul Ford Romania a si publicat cateva fotografii de la locul respectiv din care se observa ca lucrurile nu s-au schimbat foarte mult fata de momentul inaugurarii.

El a subliniat, din nou, importanţa vitală a acestui drum pentru oamenii şi firmele din Craiova. Totodată, a promis că va monitoriza evoluţia lucrărilor, în speranţa că promisiunile vor fi respectate.

„Nu este doar vital pentru oamenii si afacerile din Craiova ca acest drum sa fie finalizat la timp, ci si pentru toti romanii care trebuie sa foloseasca acest drum din sud! Voi continua sa monitorizez progresul si sper ca vor fi realizate angajamentele care au fost asumate”, a incheiat el.

Citeşte şi: Jurnalist agresat la inaugurarea lucrărilor drumului expres Craiova – Piteşti, unde a fost şi Liviu Dragnea VIDEO

În aprilie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în şedinţa de Guvern, adoptarea unei hotărâri pentru declanşarea procedurilor de expropriere pentru primul tronson al drumului expres Craiova-Piteşti, care va avea 17,7 kilometri. Sumele estimate pentru despăgubirile care vor fi acordate pentru imobilele aflate pe traseul viitorului drum expres se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.

Drumul expres Craiova – Piteşti va avea patru benzi de circulaţie şi va ocoli oraşele Balş şi Slatina. În luna decembrie a anului trecut, au fost semnate contractele pentru construcţia a 57 de km, pentru circa 385 de milioane de euro.

DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Ce mesaje halucinante posta criminalul Teodorei Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii. Este ireal ce scria despre femei
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. S-a impus prin lege limită de oră. Amendă dacă arunci gunoiul când nu trebuie
Playtech.ro
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea seama că le crește consumul de energie
DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Adevarul
Scrisoare deschisă devastatoare către IPS Calinic: „Cum ați putut premia un monah penal, escroc, criminal, proxenet?”
wowbiz.ro
Filmul asasinării Teodorei de la „Insula iubirii”. Criminalul a împuşcat-o pe fostă concurentă în piept și burtă. Ce a făcut cu doar câteva ore înainte de crimă
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Cele mai înțelepte zodii. Au o minte brici
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Filmul tragediei din Iași, în care Sebastian și-a pierdut viața, după ce a fost agresat de un alt prieten: „I-a tras cu pumnul în zona feței”
Cancan.ro
BREAKING | Teodora Marcu de la Insula Iubirii a fost împușcată MORTAL în Cosmopolis!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie de la Guvern pentru șoferi. Cine NU mai achită taxa la ITP. Mașinile care fac inspecția gratuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
Avem imaginile! Momentul în care Teodora e împușcată pe stradă!
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Alertă în sistemul de pensii, este amenințat de „decreței”. Peste 1,6 milioane de români ies la pensie în acest an
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta din care se face unul dintre cele mai prețioase uleiuri din lume – Marele Mir. Rezistă numai o zi