Directorul general al Nuclearelectrica a demisionat

Directorul general al producătorului de electricitate Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a demisionat din funcţie, au declarat vineri surse din Ministerul Economiei citate de MEDIAFAX. Budulan a fost numit şef al Nuclearelectrica în 2009, de fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.
Romania TV
02 dec. 2011, 16:19
Directorul general al Nuclearelectrica a demisionat

„Am decis să demisionez, în 30 noiembrie, pentru a nu murdări numele companiei (…). Lucrez de 30 de ani în sectorul ăsta”, a declarat Budulan pentru MEDIAFAX.

Presa a relatat că fiica lui Budulan, Izabela Budulan, a fost numită director tehnic al Nuclearelectrica, însă Budulan susţine că în organigrama companiei nu există această funcţie. Budulan afirmă că fiica sa a deţinut o poziţie în departamentul de strategie-dezvoltare al Nuclearelectrica.

El a adăugat că fiica sa a fost angajată în 2009 în Nuclearelectrica în urma unui concurs. Contractul de muncă este suspendat, Izabela Budulan aflându-se în concediu de maternitate pentru doi ani.

„Nu mi-a cerut nimeni să demisionez, o spun cu mâna pe inimă. Fata mea era pe un post de execuţie, nu de conducere. Este decizia fiicei mele dacă va rămâne în Nuclearelectrica după cei doi ani de concediu de maternitate”, a spus Budulan.

Îniante de a fi angajată în Nuclearelectrica, Izabela Budulan a lucrat în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi în Electrocentrale Bucureşti, fililală a companiei de stat Termoelectrica.

Deputatul PDL de Buzău Cezar Preda a criticat, vineri, modul în care sunt puse în funcţii importante diverse persoane „care sponsorizează PDL” şi pe care nu-i recomandă altceva decât sumele pe care le plătesc, adăugând că aceste situaţii nu ar trebui puse „în cârca lui Emil Boc”.

Cezar Preda l-a dat ca exemplu pe directorul tehnic al Nuclearelectrica, despre care a lăsat să se înţeleagă că este pe acest post pentru că ar fi sponsorizat o organizaţie a partidului de guvernământ.

Nuclearelectrica este al doilea cel mai mare producător de energie din România şi este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

 

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai