Radu Orzaţă a fost numit în funcţia de director general interimar la RATB, în locul lui Vincenţiu Daniel Antonescu, dintr-o decizie a CA al RATB.
Directorul general al RATB, Vincenţiu Daniel Antonescu, a fost demis miercuri dintr-o decizie a CA al RATB pentru proasta administrare a Regiei şi situaţia în care se află cu ANAF.
„Urmează concurs pe Ordonanţa 109, cum prevede legea. Nu ştiu încă data organizării concursului şi nu e la latitudinea executivului din RATB. Probabil că s-au gândit să mă aleagă în această funcţie pentru că pot să fiu competent„, a declarat Radu Orzaţă pentru b365.ro.
Vincenţiu Daniel Antonescu ocupa funcţia de director general al RATB de la jumătatea lunii iunie a anului trecut. El l-a înlocuit pe Daniel Florentin Doman, care a demisionat, din „motive personale” de la şefia RATB pe 12 iunie.
Interimatul, pana la organizarea unui concurs, va fi asigurat de Radu Orzata, membru al Consiliului de Administratie si consilier general din partea UNPR. Acesta a fost presedinte al PPDD Bucuresti.