Directorul general INFP: Cutremurul s-a simţit la Bucureşti şi ar putea fi urmat de REPLICI

Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat că seismul de 4,4 grade pe scara Richter produs joi, în zona Vrancea, a fost simţit şi la Bucureşti, iar acesta ar putea să fie urmat şi de replici, însă mult mai mici.
Iulian Tudor
21 nov. 2013, 09:13
Directorul general INFP: Cutremurul s-a simţit la Bucureşti şi ar putea fi urmat de REPLICI

Constantin Ionescu a spus că în zona Vrancea se produc cutremure adânci, iar după seismele cu magnitudini mai mari, cum este cel de 4,4 grade înregistrat joi, se pot produce şi replici. Directorul INFP a precizat însă că aceste replici au magnitudini mult mai mici, potrivit Mediafax.

VEZI ŞI: Un cercetător INFP avertizează: E posibil să se producă oricând un cutremur de peste 6 grade

Întrebat dacă numărul cutremurelor din zona Vrancea înregistrate în ultima perioadă ar putea fi un semnal că urmează un seism puternic, directorul INFP a spus că această activitate seismică se înscrie în parametri normali, nefiind nimic neobişnuit având în vedere specificul activităţii seismice din zona Vrancea. Ionescu a precizat că în zona Vrancea se produc aproximativ 15 cutremure pe lună.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 8.38, în zona Vrancea.

Seismul s-a produs la adâncimea de 90 de kilometri şi a avut intensitatea III în zona epicentrală, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt: Focşani (37 de kilometri), Mărăşeşti (40 de kilometri), Covasna (44 de kilometri), Adjud (49 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (51 de kilometri).

Citeşte şi: HARTA RISCULUI în caz de CUTREMUR. Află cât de periculoasă e zona în care locuieşti

În luna noiembrie s-au produs în zona Vrancea alte 13 cutremure, cu magnitudini între 2,7 şi 3,8 grade pe scara Richter. Astfel, în 2 noiembrie s-a produs un cutremur de 3,5 grade, în 4 noiembrie – de 2,9 grade, în 7 noiembrie – de 3,8 şi 3,1 grade, în 10 noiembrie – de 2,7 şi 2,9 grade, în 12 noiembrie – de 3,3 grade, în 13 noiembrie – de 3,1 grade, în 14 noiembrie – de 3,8 grade, în 15 noiembrie – de 3,1 grade, în 17 noiembrie a fost înregistrat un seism de 3,2 grade şi în 20 noiembrie au fost alte două cutremure, de 3,1 şi 3,3 grade.

În 6 octombrie, în zona Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

Un cutremur „foarte adânc” ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, declara la începutul lunii noiembrie, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, profesorul Gheorghe Mărmureanu.

„Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip ’40 sau poate să fie tip 1802”, a spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.

Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina.

„În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun ca inginer constructor. (…) Galaţi, Tulcea…”, a spus prof. Gheorghe Mărmureanu.

Gheorghe Mărmureanu a precizat că seismele de cel mult 7 grade pe Richter nu produc, în mod normal, victime şi nici pagube materiale. „Putem avea cutremure până în 7, am spus-o, oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale”, a adăugat Mărmureanu.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai