Directorul INFP: E posibil să vină un cutremur mare în 2012. Zona Vrancea este încărcată tectonic

Statistica arată că în România se înregistrează zilnic cel puțin două-trei cutremure și că, în viitor, țara noastră va fi lovită de un seism de mare magnitudine. Sunt voci care spun că anul 2012 este catastrofal pentru noi, urmând să avem un cutremur de peste 7 pe scara Richter. Mircea Radulian, directorul stiintific al INFP, a declarat pentru RTV.NET că pentru un asemenea seism “noi ar trebui să fim pregătiți tot timpul” și asta pentru că zona Vrancea este destul de activă.
Roxana Gagiu
10 oct. 2012, 05:40
Directorul INFP: E posibil să vină un cutremur mare în 2012. Zona Vrancea este încărcată tectonic

Un seism cu magnitudine de peste 7 pe scara Richter ar transforma mare parte a Bucureștiului într-o ruină. Potrivit datelor oficiale, 264 de imobile din Capitală, ar putea să cadă la următorul cutremur, fiind încadrate în categoria de risc seismic I.

Mircea Radulian, directorul Institutului Național pentru Fizica Pământului, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET ca este posibil oricând să ne confruntăm cu un cutremur mare, dar că anul 2012 nu reprezintă nimic special din acest punct de vedere. Cutremurele mari sunt fenomene rare şi probabilitatea apariţiei unui astfel de eveniment în 2012 este totuşi destul de mică. 

“E posibil să vină un cutremur mare în 2012. Nu neg, dar anul 2012 nu are nimic deosebit. S-ar putea la fel de bine să nu vină, însă noi ar trebui să fim pregătiți tot timpul. Oricând putem avea un cutremur, și peste două minute. Cert este că zona Vrancea este o zonă seismică activă şi încărcată tectonic, iar acest lucru nu putem să îl neglijăm”, a spus Radulian.

Directorul institutului spune că un sistem ca cel din Vrancea, pe măsura ce se încarcă, atinge un prag critic, înainte ca elementele de rezistenţă să cedeze.

“Forțele acumulate devin foarte mari, doar ele se distribuie într-un volum relativ mare, care poate să reziste mai mult timp fără să cedeze. Când se ajunge în starea critică, zonele de rezistenţă sunt gata să se prăbuşească şi să ducă la declanşarea ruperii majore. Este însă imposibil să spui când se atinge acest prag critic. Zona Vrancea este permanent activa, ceea ce este un indiciu ca ea este in continuare incarcata tectonic”, a completat profesorul.

Vrancea cedează sub povara cutremurelor

Zeci de cutremure de mică intensitate au fost înregistrate în ultimele luni în Vrancea și, din păcate, efectelor lor se vor vedea în timp. „Cutremurele mici şi moderate care se înregistrează frecvent în Vrancea afectează zone de dimensiuni mici şi de rezistenţă mică. Zone de rezistenţă mare sunt ca nişte piloni care cedează mult mai greu (o dată sau de două ori pe secol). Totuşi cu timpul, rezistenţa sistemului se concentrează pe aceşti piloni, care inevitabil vor ceda la un moment dat. Nu putem ştii cât pot rezista aceşti piloni”, a spus Radulian.

“Cutremurul va avea loc în orice moment”

Afirmația că anul 2012 este marcat de un cutremur cu o magnitudine de peste 7 pe scara Richter a fost făcută de George Purcaru, şeful Comisiei Europene de Seismologie. Aceasta preciza cu ceva timp în urmă la România TVţara noastră va fi lovită de un cutremur în viitorul apropiat.

„Cutremurul va avea loc. Aceasta e convingerea mea, după datele pe care le am, nu este o părere a mea. Cutremurul din ţara noastră nu va fi dintre cele mari, va avea o magnitudine 6,3 – 7,1 pe scara Richter. Cel mai pesimist scenariu e că acesta va avea loc în orice moment, în anul 2012-2013”, a spus Purcaru.

Amintim că Purcaru, deţinătorul recordului pentru cea mai exactă predicţie din lume, a avertizat, în 1974, că în România va avea loc un cutremur puternic în jurul anului 1980. Seismul s-a produs în 1977 şi a avut urmări catastrofale. In 77, sesimul a avut o magnitudine de 7,2 pe Scara Richter și a făcut în 56 de minute, peste 1.500 de morti si circa 11.300 de răniți. În martie 77, aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

 

 

Directorul INFP a mărturisit pentru ROMÂNIATV.NET că este la curent cu predicţiile domnului Purcaru şi recunoaşte reuşita predicţiei din anii ’70, dar modelul domnului Purcaru se bazează pe statistică, iar statistica este în mod evident insuficientă pentru a vorbi de predicţii cât de cât precise.

Orașele mari rămân cele mai afectate

Un seism puternic cu epicentru în Vrancea ar avea efecte catastrofale în București unde 264 de imobile sunt încadrate în categoria de risc seismic I. “Cutremurele din Vrancea produc pagube mari în zonele în care structurile sunt vulnerabile. Oraşele rămân cele mai afectate şi, în special, Bucureştiul pentru că are multe clădiri vechi şi multe clădiri cu probleme”, a precizat Radulian.

Alarmant este faptul că sunt semnalate efecte asupra clădirilor chiar şi la evenimente de magnitudine mai mică. “Am avut cutremure mici şi am primit sesizări că oamenilor li s-au crăpat pereţii, ceea ce în mod normal nu ar trebui să se întâmple. Asta mă face să cred că o clădire prost consolidată, la un cutremur nu foarte mare, poate avea probleme”, a completat directorul INFP.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București