“În acest moment ne aflăm într-un echilibru. Suntem pe o pantă aproape orizontală a cazurilor și ne dorim să menținem această pantă și să vină evoluția descendentă. Asta înseamnă că toate măsurile luate până acum în ultima lună au avut un rezultat bun, a avut rezultatul scontat, astfel încât să nu fim copleșiți, ca sistem de sănătate, de un număr mare de cazuri, așa cum s-a întâmplat în alte părți din Europa. Pe scurt lucrurile sunt într-o stare de echilibru”, a explicat medicul Simin Florescu.
De asemenea, directorul medical al Spitalului Victor Babeș a oferit detalii și despre evoluția pandemiei în România. Aceasta a explicat faptul că avem un număr rezonabil de cazuri comparativ cu restul țărilor și cu populația noastră.
“În România avem un număr oarecum rezonabil de cazuri comparativ cu restul țărilor și cu populația noastră. Numărul celor vindecați este mai mare de o treime în acest moment. Avem un număr mic de decese, dar suficiente. O rată foarte lentă de creștere. Este ceea ce ne doream. Spitalul Victor Babeș a avut internați cam 1220 de pacienți, dintre care au fost confirmați peste 800 ca fiind infectați cu coronavirus, au fost vindecați aproape 500. În acest moment avem constant cam 200 de pacienți. Partea bună e că nu crește. Acesta este acel echilibru. Peste 80% sunt cazuri ușoare sau medii. Am internat și pacienții asimptomatici”, a precizat Simin Florescu.