Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Prahova a efectuat marți, 27 iulie, audieri într-un dosar penal care vizează mai multe societăți care au lucrat cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești în perioada în care Cezar Stoichiciu era director. În jurul prânzului, la Poliția Prahova s-a prezentat pentru a fi audiat și Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova, însoțit de un avocat.
Surse din cadrul Poliției Prahova au precizat pentru ziarulincomod.ro că directorul Rosal Cătălin Ioniță nu a mai intrat la audieri, rămânând la poarta unității, în biroul polițistului de caz intrând doar avocatul acestuia.
Ziarul Incomod a publicat un articol în care vorbea despre o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu privire la fapte de abuz în serviciu săvârșite la CSM Ploiești în ceea ce privește achiziții publice în perioada în care Clubul a fost condus de Stoichiciu. La acel moment, a apărut un document prin care Parchetul solicita o serie de documente de la CSM Ploiești. În respectivul dosar, procurorul de caz a delegat polițiști de la SICE Prahova să efectueze cercetarea.
Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova, are o veche prietenie cu Cezar Stoichiciu. Acesta era director al CSM Ploiești în perioada vizată de ancheta de la SICE Prahova. De altfel, o societate controlată de Ioniță, Serviceteam Birotica SRL, a avut mai multe contracte cu CSM Ploiești în acea perioadă.
Serviceteam Birotica SRL apare în acte ca fiind pe numele fratelui lui Cătălin Ioniță, însă, mai multe persoane din anturajul acestora susțin că în realitate firma este controlată de Cătălin Ioniță.